x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ziua unei singure inimi

Ziua unei singure inimi

01 Dec 2005   •   00:00
Ziua unei singure inimi

  • "Romania este printre invingatorii lumei"
  • Visul cel sfant al tuturor romanilor
  • "Dumineca Incoronarei"
  • Hai sa dam mana cu mana!
  • Alesii neamului nu fac sedinta solemna

    Unirea Ardealului si a Banatului, la 1 Decembrie 1918, cu Regatul Romaniei, in acelasi an in care Bucovina si Basarabia se alaturasera tarii, a reprezentat mult asteptata materializare a vointei stravechi a romanilor. Romania, o tara care iese din razboi pe jumatate distrusa, dar victorioasa, clocoteste de fericire. Astazi, in editia speciala, va prezentam marturii din acele vremuri, despre cea mai fericita zi din viata Poporului Roman. La Multi Ani ! Unirea Ardealului si a Banatului, la 1 Decembrie 1918, cu Regatul Romaniei, in acelasi an in care Bucovina si Basarabia se alaturasera tarii, a reprezentat mult asteptata materializare a vointei stravechi a romanilor. Romania, o tara care iese din razboi pe jumatate distrusa, dar victorioasa, clocoteste de fericire. Astazi, in editia speciala, va prezentam marturii din acele vremuri, despre cea mai fericita zi din viata Poporului Roman. La multi ani!

    Uniti cu Tara


    DESTEAPTA-TE ROMANE!
    Acum 87 de ani. 1 Decembrie 1918. Alba-Iulia, ora 10:00, Adunarea Nationala a Romanilor. Hotararea de unire neconditionata a Transilvaniei cu Romania este votata in unanimitate. Atunci, din peste 100.000 de piepturi s-a auzit: "Noi vrem sa ne unim cu Tara!". Atunci, Romania a devenit stat national unitar.

    Nasterea statului roman in 1918 a devenit realitate dupa ce, in decursul aceluiasi an, revenisera la patria-mama Basarabia si Bucovina. In octombrie 1917 se proclama autonomia teritoriala a Basarabiei, pentru ca la 27 martie 1918 Sfatul Tarii sa voteze actul Unirii, in baza caruia Republica Democratica Moldoveneasca se uneste cu Romania. Pe 29 noiembrie si fruntasii bucovineni se alatura Actului Unirii.

    Dorinta romanilor s-a indeplinit gratie contextului international favorabil si vointei de fier a liderilor politici ai vremii, precum: Nicolae Iorga, Take Ionescu, Iuliu Maniu.

    MULTIME. Peste 100.000 de oameni au venit la Alba-Iulia
    NASTEREA. Au venit din toata tara la Unire
    BUCURIE. Intrarea trupelor romane in Alba-Iulia

    CONJUNCTURA. La 1918, Romania era monarhie, seful statului fiind Regele Ferdinand I (1914-1927). La nivelul Guvernului, puterea era detinuta de Partidul National Liberal, iar Partidul Conservator se afla in Opozitie. Functia de prim-ministru era detinuta de liberalul Ion I.C. Bratianu. Intrarea Romaniei in razboiul mondial, in vara anului 1916, alaturi de Antanta, urmarea realizarea deplinei unitati nationale prin unirea cu vechiul regat al Transilvaniei si Bucovinei. In vara anului 1917 s-au desfasurat eroicele lupte de la Marasti, Marasesti si Oituz, care au oprit inaintarea Puterilor Centrale spre Rusia.

    LUPTA. La 24 aprilie/7 mai 1918 a fost semnata pacea de la Bucuresti, prin care Romania se recunostea invinsa. Desi ratificata de Parlamentul de la Iasi, ea nu a fost promulgata de Regele Ferdinand. Victoriile Antantei din vara anului 1918 au creat conditii favorabile tarii noastre in lupta pentru eliberare nationala. A fost declarat razboi Germaniei, iar pacea de la Bucuresti a devenit nula si neavenita. La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Bucurestiul eliberat i-a primit pe suverani si autoritatile centrale. Cu pretul unor mari jertfe: 339.117 morti, 299.000 grav raniti si 116.000 prizonieri sau disparuti. In timpul scurs de atunci, istoria nu a fost deloc buna pentru tara noastra. Peste romani au trecut inca un razboi mondial, anii de comunista bezna a istoriei, Revolutia... Important e ca Romania si-a consfintit prin lupta dreptul la deplina unitate nationala.

    REZOLUTIUNEA
    Din "Rezolutiunea Adunarii Nationale de la Alba-Iulia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918" (foto): "I. Adunarea Nationala a tuturor Romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba-Iulia in ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare.

    II. Adunarea Nationala rezerva teritoriilor sus indicate autonomie provizorie pana la intrunirea Constituantei aleasa pe baza votului universal.

    III. In legatura cu aceasta, ca principii fundamentale la alcatuirea noului Stat Roman, Adunarea Nationala proclama urmatoarele:

    1. Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc. (...)

    (...) IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor natiunei romane din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, Adunarea Nationala hotaraste instituirea unui Mare Sfat National Roman, care va avea toata indreptatirea sa reprezinte natiunea romana oricand si pretutindeni fata de toate natiunile lumii si sa ia toate dispozitiunile pe care le va afla necesare in interesul natiunii."
  • ×