Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noi, "Deşteaptă-te române", ei, "La Marseillaise". Noi, Oituz, ei, Verdun. Ei cu Parisul, noi cu ăla mic, şi interbelic, toate adunate pe Stade de France sub un singur slogan: Mingea e rotundă!
Abia după ce publicul l-a fluierat cât se poate de temeinic pe selecţionerul francez, a venit şi rândul arbitrului s-o facă, consemnând începutul unei partide în care cei care nu le au cu matematica, pentru a putea concretiza infimele proporţii ale şanselor de calificare ale naţionalei noastre la campionatul mondial, nu scoteau la înaintare decât "ambîţul" de a le strica francezilor seara.
După intonarea imnurilor, la îndemnul animatorului de pe stadion, s-au fluturat steguleţe tricolore, de ambele părţi. Încurajaţi de atmosferă, jucătorii noştri s-au dat de partea telespectatorilor, admirând combinaţiile francezilor, de un nivel estetic bunicel. Ba la un moment dat au încercat să-i facă pe francezi din călcâi, evident cu mai puţin succes, noroc ca n-au insistat prea mult.
Mai o bară, mai o bere, mai o intervenţie extraordinară a lui Dani Coman, mai o sămânţă de floare, s-au scurs minutele.De balon reuşeam să scăpăm destul de repede, nu era să cutezăm mai mult decât s-ar fi cuvenit în faţa unor jucători care au o cotă atât de impresionantă încât e de mirare că vreun cărător de bancomate nu s-a gândit până acum să intre pe teren şi sa fuga cu Henry, Riberry sau Benzema în spate.
Minunăţia s-a petrecut exact înainte de pauză, când Surdu, mult mai obişnuit să-l vadă în teren pe Mutu, a reuşit să ne arate tuturor că-i pare rău c-a ratat o ditamai ocazie şi a scos glasuri pe geamuri. Iniţial răcnete, apoi ceva de genul titlului acestui articol, apoi tăcere, în aşteptarea codului galben de ploi şi vijelii. Cum vorbele alese din fotbal spun să nu te joci cu ocaziile, pentru viitor, lui Surdu i s-ar putea cere grabnica maturizare, sau lui Marica îndeplinirea dezideratului acela, el centrează, el dă cu capul.
Pauza, obişnuită, 15 minute, dac-ar fi durat cu două mai mult... cu siguranţă Henry n-ar mai fi apucat să dea mingea în poarta noastră, dar a făcut-o, în ciuda protestelor celor doi comentatori ai televiziunii române, care, prea contemporani cu Liga lui Mitică, ne-au zis c-a fost off-side. Dar n-a fost! Şi Henry a recidivat, iar cu capul, iar în poartă, la fel şi comentatorii, iar off-side, de data asta au avut dreptate.
Golul nostru l-au dat tot ei, doar nu degeaba le zice lumea cocoşi şi nu aveau cum să renunţe, la 220 de ani de la Revoluţia lor, la idealurile cu libertatea, fraternitatea şi mai ales, în ceea ce priveşte meciul cu noi, cu egalitatea! Egalarea s-a petrecut spontan, fără să fie rodul unor îndelungi exersari la antrenamente, unde nu se putea emite cererea unei participari din partea vârfului de bocanc francez care a împins mingea în poartă.
Repriza a continuat între aceleaşi bariere, talentaţii francezi chinuindu-se să devină o echipă, echipa noastră chinuindu-se să depăşească statutul muncitor şi să lege mai mult de trei pase. Rezultatul ne mângâie orgoliul, omoară capra "vecinilor" francezi, care vor fi nevoiţi probabil să negocieze prezenţa de anul viitor de pe terenurile de fotbal din Africa de Sud într-un meci de baraj. Domenech rămâne să încerce cu mai multă energie poarta succesului în astrologie, adevărata sa vocaţie, iar Răzvan să continue pe acest drum început cu fruntea sus.
În rest... un mare dor de anul 1994, şi de decalajul de fus orar ce ne ţinea treji la ore tinere ale zilei.
Ah, şi dacă e miercuri, e ştrudel! Şi dacă procentele subunitare de calificare nu ne mai incomodează, ar fi cazul să-l umplem cu fotbal, din plăcere.
