Fără Cristi Borcea, plecat din ţară, fără fani, meciul jucându-se cu porţile închise, şi fără Dragoş Grigore şi Gabi Tamaş, eliminaţi în prima repriză de Teodor Crăciunescu, trupa lui Bonetti n-a mai fost capabilă de nimic.
Nimic nu i-a mers bine lui Dinamo aseară. Internaţional Piteşti, o formaţie fără nici un fel de veleităţi, a plecat din Ştefan cel Mare cu toate cele trei puncte, iar „câinilor" nu le-a mai rămas altceva decât să latre la lună.
BORCEA AR FI SCOS ECHIPA DE PE TEREN
Preşedintele executiv al „roş-albilor", Cristi Borcea, care consideră nedrepte eliminările lui Dragoş Grigore ('11) şi Gabi Tamaş ('45), a fost cel mai vehement în a-şi striga nemulţumirea şi a lansat un atac dur la adresa şefului Comisiei Centrale a Arbitrilor. „Domnul Huzu nu poate să conducă CCA. Îi este frică, îi tremură chiloţii sau taie în carne vie? Eu, dacă eram în ţară, la al doilea cartonaş roşu scoteam echipa de pe teren! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat la acest meci dacă erau şi suporterii! După ce s-a întâmplat la Craiova şi acum, noi chiar nu ştim ce să mai facem. N-are rost să mai discutăm. A zis Huzu de faţă cu 30 de persoane că vine la meciul ăsta, dar d-aia n-a venit, că ştia ce arbitru a trimis aici. Toată lumea este împotriva lui Dinamo. A fost o execuţie în direct, iar domnul Crăciunescu junior va ieşi din arbitraj. Nu ştiu cum a fost delegat, fiindcă nu a luat nici testele, a fost arbitraj cu tentă. Nici un cartonaş roşu nu a fost acordat corect. Am pierdut patru puncte în două etape din cauza arbitrilor", a spus oficialul dinamovist. „A contat că am jucat 11 contra 9, dar până la prima eliminare nu cred că Dinamo a ajuns în careul nostru. Sunt fericit", a replicat antrenorul argeşenilor, Fane Stoica.
Citește pe Antena3.ro