x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Adi Mutu, iconita lui Iordanescu

Adi Mutu, iconita lui Iordanescu

06 Sep 2004   •   00:00

Romania a tremurat serios in fata Macedoniei, o formatie venita sa-si vanda scump pielea in Banie. Victoria se datoreaza lui Adrian Mutu, care a avut o sclipire pe final de partida, salvand o "nationala" inecata in mediocritate.

SORIN ANGHEL, FLORIN GONGU - CRAIOVA

Dupa 3 puncte castigate cu emotii in fata Finlandei, tricolorii promiteau ca prestatia slaba de pe Giulesti nu se va mai repeta.

BUBA. Daca in urma cu 10 ani eram alintati drept "brazilienii Europei", acum echipa nationala a Romaniei nu se mai poate multumi nici cu alintarile propriilor suporteri. Obisnuiti cu geniul unor Hagi, Dorinel Munteanu, Gica Popescu sau Dan Petrescu, romanii trebuie sa suporte sa il vada pe Soava. Jucator pentru care fotbalul nu inseamna altceva decat pase laterale, el a fost sambata seara cel care a rupt echipa in doua.

AJUTOR. Pus sa joace in fata apararii, avand drept rol anihilarea atacurilor adverse, ex-rapidistul trebuia sa fie alaturi de Pancu puntea dintre aparare si atac. Numai ca jucatorul lui Besiktas a trebuit sa faca si munca lui Soava. Mai mult, el a trecut si pe la tabela, trecandu-si numele pe lista marcatorilor. Inca nerefacut, Pancu a fost inlocuit in repriza a doua. Disparitia sa din iarba a insemnat si cucerirea mijlocului terenului de catre macedoneni. Oaspetii au adus linistea in Banie cand Vasovski a facut 1-1 dupa o faza in care s-a trezit singur-singurel in careul nostru.

SALVATOR. "Generalul" a fortat cu Neaga in locul lui Dica, si-a mai pupat de cateva ori iconitele, dar parca totul era in zadar. A fost nevoie ca Mutu sa ia o minge cu el si sa cada rapus de un adversar la 25 de metri. "Briliantul" si-a fixat mingea, a dat din maini anticipandu-si parca reusita si a sutat cu sange rece pe langa zid, direct in plasa. Dupa un tur de stadion in care parca voia sa se bucure impreuna cu fiecare suporter in parte, jucatorul lui Chelsea a sfarsit in bratele lui Iordanescu. Selectionerul l-a pupat crestineste, Mutu luand forma iconitelor prin care "Generalul" poarta legatura cu divinitatea. A fost cel mai inocent gest de multumire al lui Iordanescu fata de capitanul echipei, jucator care, in ciuda "talentului" sau de petrecaret, ramane piatra de temelie a echipei nationale.

AU CHEFUIT PANA IN ZORI

In noaptea de joi spre vineri, trei dintre jucatorii echipei nationale au evadat din cantonamentul de la Hotel Bavaria si au luat contact cu viata de noapte din Craiova. Adrian Mutu, Bogdan Lobont si Adrian Neaga au fost eroii unei escapade nocturne la un club de striptease. Ei au petrecut pana in zori, parasind localul la ora 6 dimineata. Conform unor martori, portarul lui Ajax a fost cel mai dezamagit, el dorind sa plece la pachet cu una dintre dansatoare. Presedintele FRF, Mircea Sandu, nu a negat aventura fotbalistilor. "Din cate stiu eu, intre jucatori si selectioner s-a facut o intelegere in urma careia s-a decis ca jucatorii sa nu mai stea atat de mult in cantonament. Joi seara este posibil ca ei sa fi primit liber si, cum traim intr-o tara democratica, fiecare este liber sa faca ce crede de cuviinta", i-a aparat "Nasu’" pe cei implicati. Mutu a negat orice implicare intr-o asemenea poveste, in vreme ce Neaga si Lobont nu au dorit sa comenteze. Mutu va fi prezent in aceasta seara la emisiunea Fanatik de la TV Sport.

MULTUMIRI LUI MUTU

Anghel Iordanescu a tinut sa-i multumeasca "Briliantului" pentru jocul excelent si golul superb, care a adus victoria impotriva Macedoniei. "Adrian Mutu este un jucator remarcabil, care a aratat pe teren de ce este in stare. Ii multumesc pentru cele trei puncte muncite din greu si vreau sa felicit mai ales publicul oltean, care a demonstrat din nou ca iubeste echipa nationala", a declarat selectionerul, nemultumit de o parte dintre jucatorii pe care i-a introdus pe teren sambata seara. "Voi face o analiza si voi decide daca ramane cineva acasa, unde speram sa luam foarte usor cele trei puncte. Nu voi da niciodata numele jucatorilor care m-au dezamagit, fiindca este o problema care se discuta in vestiar", a adaugat Generalul. El l-a felicitat pe selectionerul Macedoniei, Dragan Kanatlarovski, pentru daruirea cu care echipa sa si-a jucat sansa. Acesta din urma i-a intors vorbele frumoase romanului, dar a punctat ca echipa sa merita un egal, dupa ce in repriza a doua a dominat partida. (Catalin Fainisi, Vicentiu Neagoe)

SATISFACUTI

"Jocul echipei nationale nu a fost unul foarte bun, dar sunt bucuros ca pana la urma am reusit sa castigam. Tot ceea ce conteaza si ce ramane dupa acest meci sunt cele 3 puncte", a spus Mircea Sandu dupa meci. "Am prins o zi mai proasta si era sa ne coste. Bine ca a fost Mutu pe teren si am reusit sa castigam!", a comentat la randul sau Bogdan Lobont. Eroul meciului, Adi Mutu, a declarat: "Sunt fericit pentru victorie. Sper ca acest gol sa reprezinte inceputul revenirii mele, chiar daca sunt foarte multi care imi doresc raul".

S-AU DESCHIS PORTILE PENTRU SPECTATORI

In urma cu un an, "tricolorii" aveau parte de o Craiova fierbinte la meciul cu Bosnia- Hertegovina, microbistii asigurand o atmosfera fantastica atat pe durata jocului, cat si la antrenamentul oficial, unde au asistat 15.000 de suflete. De data aceasta, acriti dupa dezamagirile furnizate de "Stiinta", oltenii nu s-au mai aratat la fel de interesati. Cu cateva minute inainte de startul jocului abia daca se adunasera 10.000 de oameni pe "Ion Oblemenco". A fost nevoie sa se puna in aplicare un vechi obicei al locului, accesul liber, pentru ca stadionul sa se umple. Cei din tribuna nu s-au inghesuit sa-i incurajeze pe cei din iarba, fiind mai mult preocupati de propriile nevoi. Cu cateva minute inainte de startul jocului, cand jucatorii se aflau la incalzire, spectatorii au inceput sa il injure pe Gigi Netoiu, vesnicul dusman al Baniei. Framantarile localnicilor pentru Universitatea s-au vazut si pe durata jocului, printre scandarile "Mutu! Mutu!" sau "Romania! Romania!" facandu-si loc si "Mircea Rednic! Mircea Rednic!".

TINERET

Meciul echipei de tineret, care s-a disputat la Caracal, si castigat de Romania cu 5-1, a avut o audienta record. Toate cele 9.200 de bilete puse in vanzare au fost epuizate, realizandu-se incasari record, care au acoperit o parte din investitiile facute in stadionul "Parc". Prezenta a 10.000 de oameni la meci i-a uimit pe "federali", care au luat in calcul varianta disputarii tuturor meciurilor de tineret din campania de calificari la Caracal. Acestia au promis sa investeasca in modernizarea arenei oltene, unde eroul Mitea si colegii sai au fost primiti ca niste regi. "Suntem dispusi sa ajutam cu bani pentru modernizarea stadionului", a declarat Marian Magnea, viceprimarul municipiului Caracal. (Catalin Fainisi, Vicentiu Neagoe)

"Vrem doar punctele"

Unul dintre jucatorii-cheie ai echipei nationale ramane Daniel Pancu. Desi nerefacut, el a tinut sa joace din primul minut, fiind inlocuit dupa pauza. El reusise sa deschida scorul.

  • Jurnalul National: Daniele, a fost greu?

    Daniel Pancu: Da. Am dat peste o echipa care a jucat foarte bine. Au fost foarte aproape sa dea lovitura, dar diferenta de valoare si-a spus cuvantul. Chiar daca echipa noastra nu a prins o zi prea buna, am reusit sa castigam datorita lui Mutu. De fapt, soarta partidei a fost decisa de geniile celor doua formatii. Daca la noi Mutu a avut o lovitura de maestru, la Macedonia Pandev nu a aratat nimic.

  • Cat de mari au fost emotiile la 1-1?

    Foarte mari. M-am bucurat foarte mult ca am reusit sa inscriu, dar fericirea imi pierise cand am vazut ca am fost egalati. E bine totusi ca baietii au avut puterea sa revina. Nimeni nu realizeaza cat de importante sunt aceste puncte.

  • Trebuie sa ne ingrijoreze jocul slab?

    Important este ca am castigat. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu dadea Mutu gol.

  • De ce ai fost schimbat?

    Am simtit dureri la picior. Nu sunt refacut in totalitate dupa accidentarea care m-a tinut doua saptamani pe tusa la Besiktas.

  • De ce a jucat Romania asa de slab?

    Noi ne-am propus in primul rand sa castigam. Ne intereseaza doar punctele. Degeaba faci spectacol, daca la final nu te alegi cu nimic. Au disparut echipele mici, care sunt dinainte invinse.

    ALBANIA A INVINS GRECIA, CAMPIOANA EUROPEI

    Campania de calificare la Mondialele din 2006 nu a inceput prea fericit pentru mai multe dintre favorite. Franta a debutat cu un semiesec, 0-0 pe teren propriu in fata Israelului. Instalat pe banca tehnica a "cocosilor" dupa Euro 2004, selectionerul Raymond Domenech nu a reusit inca sa gaseasca o formula castigatoare, echipa sa aflandu-se clar in criza de idei. Tot un egal a obtinut si Anglia, 2-2, in deplasare cu Austria. Elevii lui Sven Goran Eriksson au condus insa cu 2-0, dar au fost egalati in doar doua minute, remiza fiind considerata o "calamitate". Si Turcia s-a incurcat pe teren propriu, 1-1 cu Georgia.

    O alta surpriza a venit de la Tirana, acolo unde Albania a izbutit sa invinga cu 2-1 campioana europeana Grecia. "Victoria istorica" a fost sarbatorita pe strazi de sute de mii de suporteri. Din nefericire, nu au lipsit incidentele, un tanar albanez fiind injunghiat mortal de un grec. (Delia Gomoescu)

    Grupa 1
  • Finlanda - Andorra 3-0
    Eremenko Jr. ’42, ’64, Riihilahti ’58.
  • Romania - Macedonia 2-1
    Pancu ’15, Mutu ’88/ Vasovski ’75.

    Grupa 2
  • Turcia - Georgia 1-1
    Fatih Tekke ’49/Asatiani ’84
  • Danemarca - Ucraina 1-1
    Jorgensen ’9/Andri Husin ’56
  • Albania - Grecia 2-1
    Murati ’2, Aliaj ’10/ Giannakopoulos ’38

    Grupa 3
  • Estonia - Luxemburg 4-0
    Teever ’7, Schauls ’41 (autogol), Oper ’61, Viikmae ’67.
  • Rusia - Slovacia 1-1
    Bulikin ’14/Vittek ’87
  • Letonia - Portugalia 0-2
    Cristiano Ronaldo ’58, Pauleta ’59

    Grupa 4 Irlanda - Cipru 3-0
    Morrison ’33, Reid ’38, Keane ’56 (penalty)
  • Elvetia - I-le Feroe 6-0
    Vonlanthen ’10, ’14, ’57, Rey ’29, ’44, ’55
  • Franta - Israel 0-0

    Grupa 5
  • Slovenia - Moldova 3-0
    Acimovici ’6, ’28, ’49
  • Italia - Norvegia 2-1
    De Rossi ’3, Toni ’80/ Carew ’1

    Grupa 6
  • Irlanda de Nord - Polonia 0-3
    Zurawski ’3, Wlodarcyzk ’36, Krzynowek ’57
  • Azerbaidjan - Tara Galilor 1-1
    Sadikhov ’55 / Speed ’48
  • Austria - Anglia 2-2
    Kollmann ’71, Ivanschitz ’73/ Lampard ’24, Gerrard ’64

    Grupa 7
  • Belgia - Lituania 1-1
    Sonck ’62/Jankauskas ’73
  • San Marino - Serbia 0-3
    Vukici ’5, Jestrovici ’15, ’82

    Grupa 8
  • Islanda - Bulgaria 1-3
    Gudjohnsen ’51 (penalty)/ Berbatov ’35, ’48, Yanev ’62.
  • Croatia - Ungaria 3-0
    Prso ’32, Klasnici ’57, Gyepes ’84 (autogol)
  • Malta - Suedia 0-7
    Ibrahimovici ’4, ’11, ’14, ’71, Ljungberg ’46, ’74, Larsson ’76.

    FINLANDA A INVINS ANDORRA

    Finlanda a obtinut primele trei puncte din preliminariile CM in fata Andorrei, adversara de miercuri a "tricolorilor". Nordicii au invins pe teren propriu cu 3-0, golurile fiind marcate de Eremenko Jr., in minutele 42 si 64, si de Riihilahti (58). Tot cu 3-0 a invins si Olanda, una dintre principalele contracandidate ale Romaniei la calificarea la CM, intr-un meci amical in fata Liechtenstein-ului, sustinut sambata. Echipa pregatita de Marco van Basten va juca miercuri la Amsterdam impotriva Cehiei, in primul derby al grupei 1.

    GRUPA 1

    Etapa I, 18 august
  • Macedonia - Armenia 3-0
  • Romania - Finlanda 2-1

    Etapa a II-a, 4 septembrie
  • Finlanda - Andorra 3-0
  • Romania - Macedonia 2-1

    Clasament
  • 1. Romania 6p (2j)
  • 2. Macedonia 3p (2j)
  • 3. Finlanda 3p (2j)
  • 4. Olanda 0p (0j)
  • 5. Cehia 0p (0j)
  • 6. Armenia 0p (1j)
  • 7. Andorra 0p (1j)

    Etapa a III-a, 8 septembrie
  • Olanda - Cehia;
  • Armenia - Finlanda;
  • Andorra - Romania

    Etapa a IV-a, 9 octombrie
  • Cehia - Romania;
  • Macedonia - Olanda;
  • Finlanda - Armenia

    Etapa a V-a, 13 octombrie
  • Armenia - Cehia;
  • Andorra - Macedonia;
  • Olanda - Finlanda

    Etapa a VI-a, 17 noiembrie
  • Andorra - Olanda;
  • Macedonia - Cehia;
  • Armenia - Romania
  • ×