x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Alcaraz s-a retras de la Openul Canadei

Alcaraz s-a retras de la Openul Canadei

02 Aug 2024   •   20:30
Alcaraz s-a retras de la Openul Canadei
Sursa foto: Hepta

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, campion la Roland Garros şi Wimbledon, precum şi calificate semifinalele turneului olimpic de la Paris, s-a retras de la Openul Canadei de la Montreal care începe săptămâna viitoare, din cauza oboselii, au anunţat organizatorii, conform Reuters.

Alcaraz (21 ani, 3 ATP) este în cursă pentru medalia olimpică de aur în turneul de la Jocurile Olimpice de la Paris. care se desfăşoară la Roland Garros.

''A fost un sezon foarte lung pentru mine din cauza acumulării de meciuri şi oboseală. Nu voi putea juca la Montreal în acest an. Abia aştept să revin în Canada şi să mă bucur de dragostea fanilor. Sper să se vedem cu toţii la Montreal în următorii ani'', a declarat Alcaraz într-un comunicat al Tennis Canada.

La începutul săptămânii, Novak Djokovic, de asemenea semifinalist la JO 2024, a renunţat la turneul ATP Masters 1.000, turneu de pregătire în vederea US Open, care se dispută succesiv la Montreal şi Toronto.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Alcaraz retras open canada