x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport ANTRENORI - Bölöni: Nu sunt Mesia

ANTRENORI - Bölöni: Nu sunt Mesia

de Daniel Stan    |    17 Noi 2006   •   00:00
ANTRENORI - Bölöni: Nu sunt Mesia

Fostul antrenor al echipelor franceze Rennes si Monaco, Ladislau Bölöni (foto), aflat in vizorul federatiei maghiare, a declarat ca nu poate garanta indeplinirea obiectivului, anume calificarea la turneul final al Cupei Mondiale.

"Nu sunt Mesia, iar daca Ungaria vrea sa ma numeasca antrenor pentru a o califica imediat la Cupa Mondiala, atunci poate sa uite. Evident, mereu se va gasi un antrenor care alearga si tipa pe marginea terenului, apoi se aseaza pe banca. Dar, in opinia mea, fotbalul din Ungaria nu are nevoie de un manager, ci de altceva", a declarat tehnicianul roman, intr-un interviu acordat cotidianului Nemzeti Sport.
Conform sursei citate, Bölöni ar dori anumite conditii in situatia in care ar accepta oferta, principala dorinta a sa fiind o schimbare majora in fotbalul maghiar. In acest moment, Ladislau Bölöni ramane principalul candidat pentru preluarea postului de antrenor al echipei Ungariei.

×
Subiecte în articol: sport