Diego Armando Maradona şi-a luat în primire aseară postul de antrenor al naţionalei. Fostul căpitan al echipei “albiceleste” nu s-a înţeles însă pe deplin cu preşedintele federaţiei asupra numelor colaboratorilor săi.
Federaţia argentiniană de fotbal l-a instalat aseară pe Diego Armando Maradona în postul de selecţioner naţional. “El Pibe d’Oro” va conduce pentru prima oară reprezentativa Argentinei la 19 noiembrie, la Glasgow, într-un meci amical cu selecţionata Scoţiei. Maradona a fost ales săptămâna trecută să-l înlocuiască la cârma naţionalei sud-americane pe Alfio Basile, care a demisionat la 16 octombrie, fiind puternic contestat din cauza prestaţiilor mediocre ale elevilor săi în preliminariile CM 2010. Nici nu s-a aşezat bine pe scaunul de selecţioner şi Maradona are deja mici conflicte cu preşedintele Federaţiei argentiniene de fotbal, Julio Grondona. Pe lângă managerul Carlos Bilardo şi secunzii Sergio Batista şi Jose Luis Brown, noul antrenor ar dori încă doi asistenţi, pe Alejandro Mancuso şi Oscar Ruggeri, ambii foşti jucători ai naţionalei “albiceleste”. Dacă despre primul nu are nimic de obiectat, Grondona nici nu vrea să audă despre Ruggeri. Însă Maradona nu este dispus să cedeze: “Am nevoie de un om de bază lângă mine care să ştie să mă înţeleagă. O să insist şi vom vedea ce se întâmplă. Dacă lucrurile merg bine ne salvăm cu toţii, dacă merg rău, ne îngropăm împreună”.
Citește pe Antena3.ro