"Cneazul" s-a impus in fata austriacului Oliver Marach cu 3-6, 7-6 (6/2), 6-4, in timp ce partenerul sau de la dublu a castigat lejer (6-2, 6-3) contra italianului Sanguinetti.
Cei mai bine cotati jucatori romani in clasamentul ATP, Andrei Pavel si Victor Hanescu, si-au respectat ieri blazonul in cadrul BCR Open Romania, calificandu-se la brat in sferturile de finala ale turneului gazduit in Cotroceni. EMOTII. Desi a avut in fata un adversar mai degraba anonim, Pavel a tremurat putin pentru calificare. Austriacul Oliver Marach si-a adjudecat primul set nesperat de usor, cu scorul de 6-3. Cel de-al doilea set a reprezentat si revenirea "Cneazului" in meci, dar acesta s-a impus foarte greu, de abia la tie-break, unde a castigat cu 6-2. In decisiv, Pavel si-a facut serviciul si a reusit un break, meciul incheindu-se cu 6-4 in favoarea sa. "Sunt mandru de mine ca am luptat pana la sfarsit. Nu mi-a mers lovitura de dreapta si nici reverul, dar am compensat prin ambitie. Sper sa castig urmatoarele trei meciuri si implicit si turneul", a zis Pavel, care va primi un cec de 9.000 de euro si opt puncte ATP pentru calificarea in sferturi. In ceea ce-l priveste pe Hanescu, acesta n-a avut probleme contra italianului Davide Sanguinetti, pe care l-a trimis acasa in numai doua seturi, scor 6-2, 6-3. ADVERSARI. Ibericul Ruben Ramirez Hidalgo l-a eliminat ieri pe argentinianul Jose Acasuso, cap de serie numarul 6 si castigator al turneului in 2004, scor 6-4, 7-5, spaniolul urmand sa-l intalneasca in faza urmatoare pe Victor Hanescu. Germanul Florian Mayer, care va juca impotriva lui Pavel, l-a invins pe spaniolul Fernando Verdasco. FAVORIT. Miercuri seara, argentinianul Mariano Puerta, favoritul numarul 1 al turneului de la Bucuresti, s-a calificat in sferturi dupa ce a trecut cu 6-2, 6-4 de spaniolul Guillermo Garcia-Lopez. "Sunt foarte fericit ca am reusit sa ajung aici. Cred ca am jucat mai consistent decat adversarul meu si, in plus, am fost mai concentrat. Acum voi avea o zi de pauza, astfel ca voi putea sa atac sferturile din plin", a spus Puerta, finalist in acest an la Roland Garros. Sud-americanul il va intalni in turul urmator pe rusul Igor Andreev, invingator cu 6-2, 6-2 in fata unui alt tenismen iberic, Albert Montanes.Citește pe Antena3.ro
INVITAT DE SPONSORI
|
Ieri dupa-amiaza, Mariano Puerta, numarul 10 mondial, a fost invitat la standul unuia dintre sponsorii turneului, pentru a acorda autografe fanilor. Jucatorul argentinian este favoritul principal al turneului de la Bucuresti. Profesionist din 1998, Puerta a castigat in acest an turneul de la Casablanca si a fost finalist la Roland Garros, unde a fost invins de spaniolul Rafael Nadal, numarul 2 in clasamentul ATP. In varsta de 27 de ani, sud-americanul a beneficiat la BCR Open Romania de un wild card, la fel ca si Andrei Pavel. Dupa ce italianul Filippo Volandri, cap de serie numarul doi, a fost eliminat miercuri, Puerta si Pavel au ramas primii favoriti ai intrecerii care se desfasoara la Arenele BNR. Aseara, dupa meciul cu Davide Sanguinetti, urma sa se afle fata in fata cu sustinatorii sai si Victor Hanescu.
|
PROGRAMUL SFERTURILOR
|
|