x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Begu și Kalinina eliminate din proba de dublu de la Wimbledon

Begu și Kalinina eliminate din proba de dublu de la Wimbledon

30 Iun 2022   •   19:19
Begu și Kalinina eliminate din proba de dublu de la Wimbledon
Sursa foto: Hepta

Irina Begu a fost eliminată joi din proba de dublu feminin de la turneul de tenis de la Wimbledon. Alături de partenera ei, ucraineanca Anhelina Kalinina, a pierdut confruntarea din primul tur cu favoritele numărul 15, poloneza Alicja Rosolska și nouzeelandeza Erin Routliffe.

Rosolska și Routliffe s-au impus cu 6-4, 6-4, într-un meci pe care l-au avut sub control tot timpul, în special în setul doi, pe care l-au dominat categoric, chiar dacă au cedat un game pe propriul serviciu.

Irina Begu este calificată în turul 3 al competiției londoneze, unde va întâlni vineri pe letona Jelena Ostapenko, favorita numărul 12 a competiției.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: irina begu