Bocet pentru Craiova Maxima

Facusi ce facusi, Craiova, stema voievodala, te jefuira nimenoii, catoii si gretoii cum vrura, te bazasi pe senegalezi, pe brazilieni, bosnieci-hertegoni si alte alea, in timp ce ai tai se trezira prin curtile altora.

Servitorisi tu, cazusi in garliciul pivnitii, unde nu e mila si nici indurare, incomparabila si amarata mea Craiova, fi-r-ar mama ei a dracului de treaba sa fie, cu toate opintelile si obintelile, cu toate furtisagurile si ramasagurile, iubita mea campioana a unei mari prabusiri.

De-a lungul unei vieti de civil incapatanat, cum a fost viata mea, am vazut in tine simbolul civiliei mandre si revansa bagarii in malaxor cu forta, Craiova a umilintei invinse si, acum, Craiova a biruintei umilite. Pentru tine am plans si am urcat in copacii de langa stadionul CFR, pentru ca nu aveam bani sa intru la meci, cu tine am fost sa ma targoviscesc si sa ma valcesc, prin fundaturile ceului, beului si defileului in sus. Mi se usuca buzele cand ma gandesc cum te-a batut echipa Armetii cu 4 la 0, in meciul ala in care incepeam si noi sa stam pe picioarele noastre si au venit alde’ Galonatu sa ne ingroape. Sa gandim ca ii putem bate pe mercenarii in uniforma de orice culoare ar fi fost ea. Obraznicia de a fi o echipa civila in Romania armetilor cu cizma pe gatul poporului (armeti de tunari sau armeti de militioneri sau securisti) s-a pedepsit rau, pe valea plangerii absolute.

Rar mai aparea cate o grupare fara epoleti, precum Cluj sau Rapid Bucuresti, care fugea de sub escorta si-si lua curajul de a juca propriu-zis. Tu ai indraznit prea mult, Craiova nefericita? Tu ai schimbat atmosfera fotbalului romanesc si ai iesit pe continent, cu energie si inocenta, dupa felul neamului tau, cel mai bun si mai curajos public din Romania te-a purtat pe brate si nu te-a putut opri decat tot o faradelege, cu unul, Stromberg, care a jucat in fals impotriva ta si Forul European nu a avut curajul sa-ti dea dreptate.

Iti luau armetile flacaii sub uniforma, cu potera, se nimerea cate un prim-secretar mai curajos cu care nu isi puteau sterge sergentii ajunsi generali fruntile meditativ-cretine si se dadeau adevarate batalii de clasa cu Stefan Andrei si Adrian Paunescu, pe de o parte, aparandu-te, si cu manuitorii de arcan si de pulan, pe de alta parte, dezhamandu-te si torpilandu-te. Se unisera toti impotriva ta, sa te puna la pamant, sa devii servitoarea lor, cu acte in regula, sa faci pace vicioasa cu ele, sa le dai prospetimea si vigoarea copiilor tai tribut, ca ele sa-ti ofere protectie in sferele inalte.

Ti-au santajat capitanii de echipa, dosare penale despre ei sau despre rude ale lor si pe care amenintau ca le vor redeschide. Te-au supus linguselii, santajului si terorii, te-au confruntat cu propriile tale erori hipertrofiate. Ti-au batut cu violenta sustinatorii, i-au provocat si i-au arestat. Ti-au schimbat liderii teritoriali trimitand niste carpe ordinare ca sa te vanda si sa te tradeze. Ti-au creat dificultati economice si ti-au ciuntit drepturi civice, te-au mintit, te-au invrajbit, te-au otravit, dar nu te-au putut desparti de misiunea ta, nu te-au invins. Cum a venit ocazia, cum ai aruncat actele false pe care ti le asternusera inainte in obraz, daca obraz merita sa fie numit ganditorul lor cur.

Si uite, Craiova, ce nu au reusit generalii tepeni reusira ordonantele lor nevertebrate. Te sucira, te invartira, te golira de valori, te cumparara, te vandura si te scopira, Craiova. Te anesteziara si iti taiara bolboasele de samanta, te castrara ca pe taurul turbat si te facura sa crezi ce te tromboneau ca fac, si anume ca iti vor pune motoare de tip supersonic in locul testiculelor. Venira caporalii imorali si te jefuira, Craiova, te facura sa mai si crezi ca ei sunt salvarea ta. Haosul te distruge mai mult decat teroarea. Trasera hienele din tine ca din cadavru. Te scoasera la mezat, pe toate tejghelele si in toate vestiarele. Ajunsesi ca, pe orice stadion te dusesi, sa joci impotriva unor echipe formate mai mult din copii de-ai tai instrainati. Pierdusi mai multe jocuri decat jucasi si acum te furara arbitrii ca pe omul sarac, fiindca de aia e sarac, sa-l fure cum l-au mai furat ailalti. Daca ai face socoteala cate meciuri pierdusi din nedreptati de arbitraj, te-ai trezi campioana - Doamne, iarta-ma! - , Craiova. Si acu’, gata, cazusi in garliciul pivnitii, cu genunchii zdrobiti, cu publicul tau adus la exasperare gustand cel mai parsiv medicament pe care ti l-au dat vreodata felcerii sportului national: umilinta. Biata si draga mea Craiova, se facu pumn Oltenia, cu cele cinci judete ale ei, intrara unghiile in carne si aparu sange, sa cimenteze lacrimile, sa-ti lege ochii sa nu mai vezi nici macar viitorul, daca prezentul ti l-au furat si trecutul ti l-au patat. E drept ca nici tu nu stiusi sa strabati ast pustiu populat cu gaze de esapament fara sa respiri si trasasi in plamani otrava, te impinse nevoia si acum nici tu nu mai ai puterea sa vezi ca solutia e numai in tine si in copiii Doljului, Gorjului, Oltului, Mehedintiului si Valcii, ca si in altii care-si facusera legenda din drumul la Craiova aia civila si universitara, care nu tremura de frica vardistilor si gardistilor. Si acuma iti scoasera astia vorbe, ca sa nu te mai bucuri de lumina pamanturilor si a oamenilor tai. Si sa nu se mai adune poporul tau pe Stadionul Central ca la o plecare pe Luna, pe Marte sau in Dealul Viilor, la copt de nuci si la gustat de vin de Segarcea, de Golul Drincii sau de Dragasani. Ehei, Craiova, trebuie sa se suceasca de multe ori planetele in somnul cerului ca sa se mai intoarca vremea gloriei tale, "maxima" Romaniei ce ai fost. Dar nici nu e imposibil. Ca n-or dura derbedeii mai mult decat legendele si n-o tine furaciunea mai mult decat minunea. Va curge apa pe Jiu, si nu toata curata, pana sa mai vina Europa cu trupele ei de elita sa invete fotbal artistic de la urmasii unor haiduci de poveste, care se numeau Lung, Purcaru, Negrila, Niculescu, Badin, Deselnicu, Velea, Boc, Stefanescu, Tilihoi, Purima, Balaci, Beldeanu, Irimescu, Ivan, Strambeanu, Donose, Ticleanu, Taralunga, Crisan, Oblemenco, Nita, Camataru, Marcu, Cartu, peste unii dintre ei s-a prabusit culoarea arbitrajului nedrept, acel negru ireversibil si de nepatruns care dovedeste mereu ca negru e suveran. Altii mai traiesc si se mai chinuiesc pe aici, prin lumea la fel de nedreapta ca si ierarhia fotbalului romanesc.

Au saracit oamenii care te iubeau, Craiova, de nu mai au bani sa intre nici la meciurile de pe teren propriu, darmite sa te urmeze prin tara si sa te sustina, cum o faceau la Bucuresti, de tremurau liftele inamice pe terenurile lor, nemainimerind nici iarba sa puna piciorul pe teren, de gloria Craiovei salbatice. Pentru ca salbatica era prospetimea atacurilor tale si-n anii ’70, si in anii ’80, cand tu, intrand in teren, nu cunosteai decat o parola: golul in poarta adversa. Nu aveai tu bani, dar iti scoleai cat de cat copiii si nu aveai nevoie de popota adversarilor tai ca sa ii hranesti. Doua-trei razboaie mondiale parca se intamplau deodata pe soselele care duceau la Craiova, in zilele marilor meciuri. Nu stiu ce cifra octanica avea pe atunci benzina, dar la rascruci militienii dirijau circulatia cu batista la nas, de atata fum inecacios. Si toate claxoanele vociferau in sensul ideilor patriotice: "m-a facut mama oltean". Iar aia de nu apucasera norocul respectiv se duceau la popi pe furis, sa-i reboteze in aceasta Brazilie de pe Jiu. Cand s-au aprins prima oara becurile la instalatia de iluminat a Stadionului Central, nu cred ca erau alimentate de la altceva decat de la entuziasmul popular din tribune. Se naseau copiii dupa numele din echipa de fotbal si se lucra mai bine lunea si martea dupa duminicile de biruinti. Sigur, nimic nu se realiza usor, dar se realiza.

Scara valorilor intregului nostru fotbal s-a modificat prin actiunea generoasa si hotarata a Craiovei, asa cum aveau sa o mai radicalizeze si oameni ca Teasca, Mateianu, Angelo Niculescu, Valentin Stanescu, Ienei, Halagian, Lucescu, Dinu. Ai fost in fruntea bataliilor, Craiova, si ai ajuns sa nu mai ai ce-ti trebuie nici pentru o supravietuire. Nu te lasa toropita de nenorocire. Nu face tranzactii cu ai care te-au jecmanit si acum vor sa-ti devina necesari oferindu-ti 1% din ceea ce ti-au furat pana acum.

Renunta la toti mercenarii si la toate iluziile si intoarce ochii catre marea gradina a Olteniei, care abia asteapta sa se regaseasca in tine, Craiova. Relanseaza-te, punand baza pe tezaurul din orasele si din satele pe ale caror maidane se joaca de-a gloria copiii unei alte generatii, care te asteapta sa-i chemi, sa-i aduni si sa-i faci mari, si ei sa te faca mare, Craiova.

Acum e momentul de doliu in care il rugam pe Dumnezeu sa duca amintirea Craiovei Maxima undeva intr-un loc linistit, intr-un loc cu verdeata si noi sa inchinam acele amintiri pioseniei, ca sa putem pleca mai departe si sa ne razbunam cum stim noi, oltenii, sa o facem, reconstruind o alta Universitatea Craiova, cel putin la fel de curata, de puternica si de glorioasa ca si cea care intra acum definitiv in istorie, cu inaltarile si caderea ei de azi, in vreme ce Ion Oblemenco, simbolul primei Craiova Maxima, lacrimeaza in bronzul in care i-a incaput statuia.

Hei, Craiova maxima, / Dulce-ti este azima! / Hei, Craiova minima, Trista-ti este inima!