Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a revenit, marţi, în România, după ce a petrecut o vacanţă la Miami. De la aeroport, Borcea s-a dus direct la vestiarul jucătorilor, unde a discutat cu aceştia după antrenament.
Ulterior, conducătorul dinamovist a intrat în şedinţă alături de preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, şi de antrenorul Cornel Ţălnar, la final declarând că deocamdată nu s-a luat nici o decizie în privinţa celor cinci jucători care au refuzat să intre în cantonament pentru partida cu Gloria Bistriţa.
Preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, a declarat că jucătorii care au părăsit cantonamentul vor fi "audiaţi" în Consiliul de Administraţie, iar sancţiunile în cazul lor nu vor fi "abuzive sau arbitrare", ci conforme cu regulamentul.
"Se vor lua acele măsuri prevăzute în regulament, în concordanţă cu faptele individuale ale fiecăruia. În plan uman am înţelegere pentru toţi, în plan sportiv nu pot să am înţelegere pentru nimeni, atât timp cât nu sunt respectate clauze contractuale sau alte lucruri. Nu vom recurge în nici un caz la sancţiuni abuzive, arbitrare sau cu conotaţii sentimentale. Vor fi corecţii conform regulamentului", a declarat Badea, care a adăugat că doar antrenorul Cornel Ţălnar va decide dacă îi va reprimi pe cei cinci jucători în lotul primei echipe.
Cei cinci jucători care au refuzat să intre în cantonament pentru meciul cu Bistriţa, Mărgăritescu, Zicu, Adrian Cristea, Boştina şi Alexe, s-au antrenat, marţi dimineaţă, cu începere de la ora 11:00, separat de lotul dinamovist, aşa cum au făcut-o şi luni. În schimb, Florin Bratu şi Ousmane N'Doye, cei de la care a plecat scandalul de după partida de la Cluj, s-au pregătit, marţi după amiază, împreună cu lotul primei echipe.