Venita dupa o infrangere in fata nou promovatei "U" Cluj, Apulum a sperat intr-un rezultat bun pe cocheta arena din Cotroceni. Insa socoteala de acasa nu s-a potrivit deloc cu cea din Capitala.
LUCIAN DOBRATER, COSMIN SMOCHINA
VEDETA. Elevii lui Cosmin Olaroiu s-au impus vineri cu un scor de forfait,
3-0. Pe intreg parcursul jocului a plouat torential, lucru ce nu l-a deranjat pe "capitanul" Caramarin, care a facut o partida foarte buna, in care a si inscris de doua ori in poarta gruparii din Cetatea Marii Uniri. "Cara" si-a dovedit inca o data clasa si posibilitatea de a decide singur soarta unei partide.
CEARTA. De partea cealalta, Apulum a bifat a doua infrangere consecutiva, iar spiritele par ca se incing tot mai mult. Imediat dupa meci, presedintele Consiliului de Administratie al oaspetilor, Emanoil Savin, cel care i-a cerut in mai multe randuri demisia antrenorului Strelian Gherman, s-a aprins din nou: "Pentru mine, Gherman nu mai este antrenorul echipei. Am juca mai bine fara antrenor!".
In replica, antrenorul contestat a declarat: "Nu ma intereseaza ce spune domnul Savin. Insa toate acestea pot avea repercusiuni asupra echipei, mai ales ca etapa viitoare jucam impotriva Bacaului".Citește pe Antena3.ro