Casa Fotbalului a găzduit ieri una dintre cele mai scurte şedinţe ale Adunării Generale din ultimii ani. Momentul premiilor de excelenţă a fost dominat de gestul fostului arbitru FIFA Ion Crăciunescu, care a refuzat Ordinul de Merit oferit de preşedintele Mircea Sandu.
Crăciunescu a explicat la finalul şedinţei de ce a refuzat să primească distincţia. "Cred că meritam să primesc o distincţie din partea FRF pentru ce am făcut în arbitrajul românesc. Însă era de demnitatea mea să refuz această distincţie, lucru pe care l-am şi făcut, atâta timp cât aceste mâini care conduc fotbalul românesc, în urmă cu doi ani, mi-au îngrădit dreptul de a fi observator printr-o decizie abuzivă. Nu pot să mă schimb. Acest gest mi se pare teatral şi de suprafaţă", a explicat fostul arbitru internaţional. Printre premianţi s-a numărat şi cel mai bătrân fotbalist român, Tudor Vladimirescu, în vârstă de 91 de ani, fost jucător la Venus Bucureşti.
"AVEM PROBLEME GRAVE!"
Discursul preşedintelui FRF, Mircea Sandu, a sunat ca un apel disperat pentru preşedinţi, patroni şi arbitri: "Avem probleme grave, iar cele mai importante sunt cele legate de corupţie. Trebuie să curăţăm neapărat şi arbitrajul. Mă gândesc la marii arbitri, Nicolae Rainea sau Ioan Igna, la ce au realizat ei şi mă uit unde am ajuns acum. Avem nevoie de o generaţie de arbitri care să nu pună baze pe mercantilism. Dacă se dau bani arbitrilor, bucuria e de scurtă durată. Altă dată, acelaşi arbitru poate lua bani de la altcineva şi vă dezavantajează. Se intră astfel într-o morişcă din care nimeni nu are de câştigat". Sandu i-a înţepat şi pe jucătorii naţionalei: "Cine priveşte convocarea ca pe un act obişnuit să nu mai vină deloc. În nici un caz nu avem nevoie la naţională de jucători blazaţi, ei trebuie să vină cu sufletul la naţională".
Mai puţine echipe de la anul
Adunarea Generală a aprobat schimbarea sistemului competiţional şi reducerea numărului de echipe. În sezonul 2010-2011, Liga 1 va rămâne cu 18 echipe, Liga a 2-a va avea două serii de câte 16 echipe, iar Liga a 3-a va fi compusă din şase serii de câte 16 echipe. Forul nu a votat însă propunerea FRF, care dorea reducerea şi mai drastică a numărului de cluburi, dorind la Liga a 2-a două serii de doar 12 echipe şi la Liga a 3-a şase serii a câte 12 echipe. Altfel, un reprezentant al unui club de eşalonul secund a propus ca echipele din Liga a 2-a să primească o cotă parte din drepturile de televizare ale Ligii 1, însă a fost contrat puternic de Mircea Sandu şi de Dumitru Dragomir.Comisiile trec la LPF
Membrii Adunării Generale a FRF au votat pentru ca din cele cinci comisii de judecată să rămână doar trei, iar din sezonul 2009-2010 acesta să intre în subordinea LPF. Astfel că la articolul 56 a fost introdus şi un alineat prin care LPF să poată administra Comisiile, ceea ce până acum nu era posibil.Propunerea venită de la Dinamo a fost votată de majoritate, iar cele trei Comisii se vor muta la LPF începând cu noul sezon, după ce la 1 iunie, în cadrul Comitetului Executiv, se va supune din nou la vot.
"Mulţi dintre antrenori s-au specializat pentru a face show pe banca tehnică şi să ia suspendări. Unii dintre ei au devenit acum mai mult critici de arbitraj"
Mircea Sandu - preşedinte FRF
Citește pe Antena3.ro