x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Centenar FRF / Franz Beckenbauer şi Sepp Blatter îi dau cu tifla blatistului Mircea Sandu!

Centenar FRF / Franz Beckenbauer şi Sepp Blatter îi dau cu tifla blatistului Mircea Sandu!

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Mai 2009   •   00:00

Fără a oferi vreo explicaţie concretă, "kaiserul" Franz Beckenbauer a anunţat FRF că nu va onora evenimentele prilejuite de aniversarea centenarului forului condus de Mircea Sandu. Colac peste pupăză, "Naşul" fotbalului românesc a mai primit o lovitură sub centură: Sepp Blatter, preşedintele FIFA, a declinat invitaţia FRF. Astfel, la cheful prognozat să se desfăşoare în această seară, într-un luxos restaurant bucureştean, boşii fotbalului mioritic vor avea două importante scaune libere. Motiv de bucurie stimabililor. Pe vremuri de criză, unii ne "ajută" să facem economie. Putem spune şi asta, nu-i aşa?



Până şi Traian Băsescu i-a întors spatele lui Mircea Sandu. Amator de golden spriţuri cu mai marii fotbalului românesc, Băsescu a făcut pe deşteptul şi a anulat întâlnirea cu Michel Platini, programată în această seară la Palatul Cotroceni. Probabil că preşedintele - jucător s-a gândit că nu e bine să apară în pagina ziarelor alături de Mircea Sandu, şi el preşedinte, dar al unei căprării mai acuzate de mizerii decât instituţia condusă de fostul marinar fruntaş.



"Am fost informaţi că nu vor mai sosi la Bucureşti. Domnul Blatter am înţeles că are ceva probleme de sănătate, iar la Beckenbauer nu ştiu motivul. În locul lor vor fi prezenţi alţi oficiali din partea forurilor pe care le reprezintă", a îngăimat Florin Prunea pentru presa prezentă la evenimentele organizate de FRF..

×
Subiecte în articol: sport