x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CFR CLUJ - "U" CRAIOVA 1-1 / De doi bani speranta pentru olteni

CFR CLUJ - "U" CRAIOVA 1-1 / De doi bani speranta pentru olteni

24 Apr 2005   •   00:00

La capatul unei saptamani care a pastrat aceeasi nota de nebunie a ultimilor ani, Craiova a scos primul punct din acest retur la Cluj, unde oltenii au terminat la egalitate, 1-1, in fata lui CFR.

AMBITIE. Aflata intr-o situatie disperata, formatia din Banie a inceput tare jocul, dar cei care aveau sa deschida scorul au fost gazdele. Dupa ce arbitrul Balaj n-a acordat Universitatii un penalty clar in minutul 7, cand Jula l-a cosit in careu pe Plesan, Toma a marcat pentru 1-0 dintr-un sut din voleu de la 14 metri. Oaspetii n-au acuzat socul si au continuat sa domine, iar egalarea a survenit logic la capatul primei jumatati de ora, cand Claudiu Dragan, excelent deschis de Plesan, a preluat elegant si a inscris in poarta lui Turcas. La reluare, Papura a avut in varful bocancului trei puncte necesare Craiovei ca aerul, dar a ratat incredibil din trei metri, pentru ca Lutu sa iroseasca ultima sansa pentru "Stiinta" chiar inainte de final. Oricum, chiar daca se afla pe ultimul loc, Universitatea nu se preda, iar salvarea de la retrogradare se joaca.

SUPARARE. La finalul meciului, antrenorul "alb-albastrilor", Marian Bondrea, s-a dus sa-i ceara socoteala arbitrului Cristi Balaj pentru faptul ca n-a prelungit meciul cu cat ar fi trebuit: "Eram atat de stresat sa obtinem victoria, incat nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Aici n-am avut dreptate, in schimb a fost penalty clar in minutul 7 in favoarea noastra". (Mario Morcov)

×
Subiecte în articol: sport