x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CFR CLUJ – UNIREA URZICENI 1-0 • Campioana recuperează terenul

CFR CLUJ – UNIREA URZICENI 1-0 • Campioana recuperează terenul

01 Noi 2008   •   00:00

Chiar dacă a învins numai la limită, trupa lui Maurizio Trombetta a mai recuperat o parte din hadicapul de puncte care o desparte de formaţiile din fruntea clasamentului.



După un start ezitant de campionat, care a dus la îndepărtarea lui Ioan Andone de pe banca tehnică, clujenii par să fi atins forma din turul campionatului trecut. Ei au bifat aseară al doilea succes consecutiv pe teren propriu, după cel cu Dinamo, tot cu 1-0, din urmă cu două săptămâni. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ysouff Kone, care, după ce a recepţionat o minge trimisă pe sus de unul dintre coechipieri, a preluat pe piept, a pivotat şi l-a executat pe Arlauskis (’52). În afara reuşitei atacantului ivorian, trimis pe teren de Trombetta din minutul 21, în locul lui Didi, care a suferit o accidentare şi nu a mai putut continua jocul, clujenii au mai avut şi o bară, prin Trică (’47). Ultimele minute ale partidei le-au aparţinut ialomiţenilor, însă reduta campioanei a rezistat până la final.

×
Subiecte în articol: sport