x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Corupţii fotbalului italian vor sta până la cinci ani în închisoare

Corupţii fotbalului italian vor sta până la cinci ani în închisoare

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Mai 2009   •   00:00
Corupţii fotbalului italian vor sta până la cinci ani în închisoare

Dosarul în scandalul de corupţie "Calciopoli" se apropie de final. Procuratura italiană va cere pedepse de la 1 la 5 ani de închisoare pentru cei 11 acuzaţi. De asemenea, procurorii cer şi o procedură de urgenţă în rezolvarea cazului de corupţie sistematică din fotbalul italian.



Antonio Giraudo, consilierul delegat al clubului Juventus Torino va primi, se pare, cea mai mare pedeapsă în acest dosar - 5 ani! Procedura de urgenţă judiciară, se aplică,  chiar dacă au primit sancţiunile sportive încă de acum 2 ani, pentru mai mulţi arbitri, între care Tiziano Pieri, cu 3 ani şi jumătate ceruţi în rechizitoriu, Stefano Cassar, Paolo Dondarini şi Marco Gabriele, pentru fiecare fiind solicitaţi 2 ani de închisoare.

La Napoli vor fi judecaţi 6 din cei 11 acuzaţi, toţi vinovaţi, în opinia procuraturii, de asociere în vederea producerii de infracţiuni, în vreme ce ceilalţi 5 vor trebui să răspundă la acuzaţii de infracţiuni la activitatea sportivă.

×
Subiecte în articol: sport