x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport CSU Ploieşti, din nou campioană la baschet

CSU Ploieşti, din nou campioană la baschet

Publicat la 20 Mai 2010 00:00 Modificat la 20 Mai 2010 00:00

Echipa de baschet masculin CSU Ploieşti a câştigat cel de-al şaptelea titlu naţional consecutiv după ce a învins, joi, pe teren propriu, în meciul patru al finalei, formaţia "U" Mobitelco Cluj, cu scorul de 72-67 (39-33).

În primele trei meciuri, ploieştenii au câştigat de două ori în deplasare (77-76 şi 113-111), şi o dată acasă, miercuri, cu 83-77. În ultimii şapte ani, CSU Ploieşti a mai cucerit şi şase trofee ale Cupei României.

Meciurile trei şi patru ale finalei s-au disputat sub spectrul suspendării jucătorului ploieştean Cătălin Burlacu, aflat sub o investigaţie a Agenţiei Naţionale Anti-Doping. O probă recoltată jucătorului, la finalul meciului trei din primul tur al play-off-ului, cu BCMUS Piteşti, a fost pozitivă, ANAD luând decizia de a-l suspenda provizoriu, dar şi de a-l audia joi dimineaţă.

Forul de la Bucureşti a stabilit apoi o nouă audiere a baschetbalistului, cea finală, în care se va lua şi decizia privind proba recoltată în 20 aprilie. Cătălin Burlacu nu a avut drept de joc nici în meciul de miercuri, nici în meciul de joi. Jucătorul a fost supus unui alt test anti-doping în 4 mai, la finalul partidei din semifinale, cu Gaz Metan Mediaş, al cărei rezultat a fost negativ, potrivit unei adrese remise joi, de ANAD, clubului ploieştean.

La finalul meciului trei al finalei, câte 10 jucători din ambele echipe au fost supuşi testelor anti-doping de către ANAD, rezultatele urmând a fi comunicate în scris sportivilor în cauză şi cluburilor lor, dar şi federaţiei, în minimum 10 zile.

×
Subiecte în articol: redactie