Sâmbătă se dă startul în cea de a 92-a ediţie a Turului ciclist al Italiei, care se desfăşoară pe un traseu de peste 3.000 km în 21 de etape, cu sosirea la Roma în 31 mai. Caravana va trece prin localităţile San Martino, Pinerolo, Cuneo, Milano.
Sunt prevăzute şase sosiri la altitudine, cu escaladarea vulcanului Vezuviu, trei etape contracronometru şi trei incursiuni în Franţa, Elveţia şi Austria,în timpul etapelor din munţii Alpi şi munţii Dolomiţi. În opinia specialiştilor, principalii favoriţi sunt italienii Damiano Cunego şi Danilo Di Luca, spaniolul Carlos Sastre şi rusul Denis Menşov. Fondul total de premii este de circa două milioane de euro, care vor fi repartizaţi câştigătorilor de etape, sprinterilor, căţărătorilor şi învingătorului cursei (500.000 euro).
Legendele unui circuit intrat în istorie
Într-o sută de ani de istorie, Il Giro a fost ilustrat de cei mai mari ciclişti ai timpului lor, care au îmbogăţit legenda cursei pentru tricoul roz, al cărei start se va da sâmbătă la Veneţia, printr-un contracronometru pe echipe. Iată, într-o selecţie făcută de agenţia France Presse, cele 10 legende ale centenarului.
Alfredo Binda (Italia, născut în 1902): erou de referinţă al ciclismului de dinainte de război, primul laureat al Campionatului mondial din 1927. Încă deţinător al recordului de victorii - 5, la egalitate cu Coppi şi Merckx, Binda reuşit marea performanţă de a fi plătit de organizatori să nu participe la una din ediţii, atât de mare era dominaţia pe care o etala în epocă şi care răpea din interesul cursei. A acceptat, cerând în schimb premiul rezervat învingătorului.
Gino Bartali (Italia, 1914): marele rival al lui Fausto Coppi a reuşit performanţa de a câştiga Giro înainte şi după cel de-al doilea război mondial (1936 şi 1937, apoi în 1946), ca şi Turul Franţei. 'Gino Piosul', supranumit şi 'Omul de fier', nu s-a dat niciodată bătut. Extrem de popular, toscanul a fost unul dintre personajele caravanei până la sfârşitul vieţii sale, în 2000.
Fausto Coppi (Italia, 1919): cel mai venerat dintre campionii italieni, inventatorul ciclismului modern, cel pentru care gazetarii italieni au încălcat regulile gramaticale, formând superlativul absolut dintr-un substantiv masculin, Il Campionissimo şi-a pus amprenta inconfundabilă pe Giro. Învingător în 1940 - o zi mai târziu, Italia intra în conflictul mondial -, Coppi şi-a multiplicat isprăvile de excepţie după război, înaintea unei morţi premature, în 1960.
Fiorenzo Magni (Italia, 1920): al treilea om al epocii de aur a ciclismului italian a rivalizat cu Bartali şi Coppi, cei 2 campioni care au divizat Italia de după război. Reputat pentru curajul şi agresivitatea sa în cursă, 'Leul Flandrei' - a câştigat de 3 ori marea clasică flamandă - a câştigat Giro de 3 ori (1948, 1951 şi 1955), în ciuda concurenţei acerbe. Rămâne învingătorul cel mai vârstnic din palmares (34 de ani şi 5 luni).
Jacques Anquetil (Franţa, 1934): primul francez care a câştigat Giro - Luison Bobet a eşuat pentru doar 19 secunde în 1957 - iubea Italia, acomodându-se jocului subtil a alianţelor în cursa italiană.
Felice Gimondi (Italia, 1942): confruntat cu căpcăunul Merckx, rutierul din Bergamo a reuşit să câştige Il Giro de 3 ori (1967, 1969 şi 1976), înainte şi după lunga dominaţie a Canibalului. Rutier complet, lider respectat, Gimondi are şi astăzi o imensă autoritate morală în ciclismul din ţara lui.
Eddy Merckx (Belgia, 1945): în vremea sa, Il Giro era echivalent Turului Franţei. Purtând culorile unor echipe italiene, 'Regele Eddy' a câştigat, în consecinţă, tot atâtea Tururi ale Italiei cât şi Tururi ale Franţei, câte 5. Cucerind, în trecere, şi recordul de zile îmbrăcat în tricoul roz de lider - 78, una dintre numeroasele performane ale celui care rămâne referinţa absolută a ciclismului.
Bernard Hinault (Franţa, 1954): 3 participări, 3 victorii (1980, 1982 şi 1985). Superior pe munte şi în contracronometru, bretonul, cu stilul lui puţin estetic, ghebos pe bicicletă, dezordonat în mişcări, dar de neoprit, a obţinut un parcurs fără greşeală în Giro, asezonat de două duble Giro-Tour (1982 şi 1985). Posedă cel mai frumos palmares în acest sport, după Merckx.
Francesco Moser (Italia, 1951): mare protagonist (la propriu şi la figurat) al Giro, mai ales prin duelurile sale cu Beppe Saronni, Moser a trebuit să aştepte vârsta de 33 de ani pentru a cuceri definitiv tricoul roz, în 1984, an în care, de altfel, a reuşit şi istoricul său record mondial al orei.
Marco Pantani (Italia, 1971): cel numit cu afecţiune Elefantino (din cauza urechilor clăpăuge), dar şi Il Pirata, a fost, în primul rând, grimperul ideal, un adevărat mit al căţărătorilor. Parcursul său a culminat în 1998, anul dublei Giro-Tour, dar s-a împotmolit brusc anul viitor, când a fost exclus din Turul Italiei cu o seară înainte de sosire, în urma unui control sanguin care a dat un hematocrit prea ridicat. Distrus pe o bănuială, deşi la munte înalt hematocritul creşte şi pe cale naturală, Pantani s-a sinucis în 2004, în ziua de Sfântul Valentin.
Citește pe Antena3.ro