Internaţionalul dinamovist s-a lovit la umăr în timpul antrenamentului de ieri şi va rata ultimul meci al sezonului cu FC Argeş, care se va desfăşura sâmbătă, de la ora 20:00, în direct la GSP TV.
Nori negri pentru Mircea Rednic înaintea ultimului joc din 2008, sâmbătă, în Ştefan cel Mare, cu revelaţia FC Argeş. Pe lângă ameninţările conducerii privind tăierea salariilor şi neîncasarea primelor şi a ultimului episod manelist, stropit din belşug cu alcool, avându-i în prim-plan pe Torje, Pulhac, Ropotan, Lucian Goian şi Dragoş Grigore, tehnicianul dinamovist are un alt motiv de nelinişte. La antrenamentul de marţi, desfăşurat la Săftica, Bogdan Lobonţ s-a accidentat destul de grav la umăr, devenind indisponibil pentru meciul cu trupa lui Ionuţ Badea.
INCERT ŞI MARIUS NICULAE
Dacă atacantul se alătură unei lungi liste de accidentaţi, nici Marius Niculae nu este sigur că va putea juca, resimţind dureri la genunchiul care l-a chinuit în ultimele luni. "Lobonţ s-a accidentat destul de serios şi, cu siguranţă, nu poate fi recuperat pentru meciul cu FC Argeş. Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, avem probleme şi cu Niculae, care resimte dureri la genunchi după jocul de la Braşov", a declarat Rednic. Acesta este presat şi de suporteri, care i-au cerut ieri, înaintea şedinţei de pregătire de dimineaţă, să-i scoată din lot pe Torje şi Ropotan, Pulhac fiind oricum accidentat, fanii nevrând să audă de clemenţă după maneaua pro-Steaua pe care au fredonat-o la ziua lui Torje. În plus, Izvoranu este suspendat. Revenind la ultimul scandal din Ştefan cel Mare, unul dintre acţionari, Vasile Turcu, a declarat: "Momentan, cred că măsurile luate împotriva lor sunt suficiente. Eu am discutat cu ei, i-am rugat să fie linişte. Nici să îi pupe, dar să fie linişte. Doamne fereşte de un eşec cu Argeşul, pentru că atunci nu mai au unde să se ascundă".
TAMEŞ NU ARE MILĂ
După ce a activat 10 sezoane în Ştefan cel Mare, actualul piteştean Iulian Tameş nu este interesat de situaţia existentă la fosta sa echipă. "Pe noi nu ne interesează faptul că ei au anumite probleme şi că au pierdut în ultimele etape. Vrem doar să ne facem jocul nostru şi să obţinem toate punctele, chiar dacă suntem conştienţi că va fi foarte greu", a precizat mijlocaşul argeşenilor. Şi antrenorul Ionuţ Badea, ex-dinamovist, la rândul său, le-a pus gând rău "câinilor": "Mergem la victorie în Ştefan cel Mare!".
Borcea trage de Mărgăritescu
Supărat pe Adrian Ropotan după ultima sa escapadă bahică, mijlocaşul nefiind la prima abatere, preşedintele executiv al roş-albilor, Cristi Borcea, insistă pentru repatrierea lui Andrei Mărgăritescu, în prezent sub contract cu Terek Groznâi. De altfel, oficialul dinamovist a recunoscut cu puţin timp în urmă că regretă despărţirea de "China": "Îmi pare rău că m-am pripit în vară şi am fost de acord cu transferul lui Mărgăritescu. Acum îmi dau seama că am greşit". Aflat în ţară pentru câteva zile după încheierea campionatului din Rusia, Mărgăritescu i-a vizitat pe "câini" la unul dintre antrenamente, însă a evitat vreo discuţie privind eventuala sa revenire în Ştefan cel Mare. De altfel, într-un sondaj efectuat pe site-ul fanilor, 79% dintre aceştia doresc întoarcerea lui Mărgăritescu în "haită". Borcea doreşte să îl vândă pe Ropotan, care are o ofertă de două milioane de euro din Rusia.Citește pe Antena3.ro