x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Obsesia stadionului

Dinamo - Obsesia stadionului

de Daniel Stan    |    16 Ian 2007   •   00:00
Dinamo  -  Obsesia stadionului

Viorel Duru spune ca se poate juca pe "National". Seful departamentului de licentiere din cadrul FRF este de parere ca, in Liga Campionilor, "cainii" pot evolua pe cel mai mare stadion din tara, intrucat este putin probabil ca acesta sa fie demolat pana vara viitoare.

Desi, zilele trecute, oficialii dinamovisti declarau ca propriul stadion va fi gata pana vara viitoare, iar Dinamo nu mai trebuie sa-si faca probleme in cazul accederii in grupele Ligii Campionilor, se pare ca au pastrat ca rezerva si varianta "National".

PROBLEME. Federatia a anuntat ca, aproape sigur, cel mai mare stadion al tarii va fi demolat, urmand a fi reconstruit un altul mai modern, existand si un proiect in acest sens. Ulterior insa, din cauza unor probleme privind proprietatea, probabil va exista un proces, iar lucrarile vor intarzia. In aceste conditii, varianta ca Dinamo sa poata juca pe "National" partidele de Liga Campionilor revine in actualitate.

"Daca nu va fi gata stadionul propriu, se poate juca pe «National». Sunt probleme cu proprietarii complexului si demolarea va mai intarzia. Cu siguranta Dinamo nu va evolua in afara tarii in cazul calificarii in grupele Ligii Campionilor", a declarat Viorel Duru, seful departamentului licentiere din cadrul FRF.

Acesta a inspectat recent si stadionul din Piatra Neamt, precizand ca arena intruneste in mare parte cerintele UEFA. "Mai sunt spatii care ar trebui amenajate, cum ar fi o sala de conferinte de 400 de metri patrati. In proportie de 80%, stadionul Ceahlaului intruneste cerintele impuse de UEFA. Despre cel al lui Dinamo, mi-e greu sa dau o parere. Trebuie sa se faca un punctaj cu ce exista in prezent si ce diferente sunt pana la cerintele minime", a mai adaugat Duru.
SUCCES
"Nu s-a pus niciodata problema banilor in privinta lui Lobont. A contat foarte mult si aportul fratilor Becali. Ne-au mai ajutat sa facem un transfer de marca, sunt dinamovisti adevarati. Am reusit sa facem tranzactiile iernii, mai multe nu mai comentam. Mai aducem un atacant si gata"
  • Cristi Borcea, director executiv Dinamo
  • Lobont, laudat
    Fost jucator al ambelor echipe, cu care a castigat cate un titlu de campion, Bogdan Lobont este laudat de rivalii de la Rapid, dupa revenirea la Dinamo. "Un portar valoros, care poate aduce un plus echipei. Este un castig pentru Dinamo", a declarat Costin Lazar, sustinut de Marius Maldarasanu: "Nu va fi bine pentru noi, dar, cum nu mai avem sanse la titlu, nu ne deranjeaza". La randul sau, antrenorul Razvan Lucescu a precizat: "Pentru Lobont este un pas inainte".

    ×
    Subiecte în articol: sport dinamo