Suporterii vor sa contribuie la modernizarea stadionului. Fanii dinamovisti au initiat un plan de actiune in vederea modernizarii arenei din Stefan cel Mare, dorind astfel sa ajute, chiar si financiar, ca echipa sa joace "acasa" in Liga Campionilor.
Cu perspectiva de a evolua direct in grupele editiei viitoare a Ligii Campionilor, avand 13 puncte avans fata de Steaua dupa 19 etape, la Dinamo exista o mare dilema. Este vorba despre problema stadionului, despre care se discuta de luni bune, arena din Stefan cel Mare neputand fi omologata momentan de UEFA. DORINTA. Daca oficialii clubului se tot intrec in declaratii si dau chiar si variante, printre care Spania, Italia, Bulgaria si Ungaria, suporterii au avut o initiativa proprie. Astfel, prin intermediul site-ului propriu, "dinamomania", fanii ros-albilor au initiat un plan de actiune in vederea modernizarii stadionului. Mai mult, intentioneaza sa contribuie si financiar pentru ca favoritii sa poata evolua pe propriul stadion, in situatia cuceririi titlului si a accederii in grupele Ligii Campionilor. Initiatorii vor sa stranga mai mult de 10.000 de semnaturi pentru o petitie care urmeaza sa fie inaintata ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, Primariei Bucurestiului si CS Dinamo, care este proprietarul stadionului. Suporterii doresc sa infiinteze "Fundatia Stadionul Dinamo", organism prin care fanii pot pune umarul la modernizarea stadionului. ACUZE. Suporterii acuza pe site-ul propriu atat conducerea FC Dinamo, cat si ministerul si CS Dinamo: "In prezent, o mana de oameni, prin interesele, dar si prin indeciziile lor, sunt pe cale sa ne confiste dreptul de a ne vedea echipa jucand pe stadionul propriu. Solutii financiare si legale pentru modernizarea Stadionului Dinamo exista, dar ele sunt ignorate cu buna stiinta de cei din minister, CS si FC Dinamo. A venit timpul ca suporterii dinamovisti sa treaca la actiune si sa faca tot posibilul pentru ca echipa de suflet sa beneficieze de un stadion modern si sa-si dispute toate meciurile, indiferent de competetie, la standardele impuse de FRF si UEFA". Saptamana viitoare, o comisie a UEFA va veni la Bucuresti pentru a inspecta stadionul din Stefan cel Mare. "Lucrarile au demarat deja si, cu siguranta, pana la vara stadionul va fi omologat de catre UEFA", a declarat Marcel Popescu, presedintele CS Dinamo.Citește pe Antena3.ro