x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Rednic, favorit sa preia echipa

Dinamo - Rednic, favorit sa preia echipa

de Mihai Igirosanu    |    16 Mai 2006   •   00:00
Dinamo - Rednic, favorit sa preia echipa

Iesita din cartile pentru titlu, dar si aproape de a rata prezenta in cupele europene, Dinamo se afla in criza. Luptele dintre actionari au devenit crancene, pigmentate de amenintari stupide.

Esecul cu FC Vaslui (1-2) a scos la iveala toate framantarile din Stefan cel Mare, inflamand spiritele, atat la nivelul actionariatului, cat si in privinta relatiei dintre suporteri si jucatori. Asta dupa ce la finele saptamanii trecute se parea ca fanii au revenit la sentimente mai bune fata de echipa.

CONVULSII. Daca duelul dintre Vasile Turcu, Vladimir Cohn si Florin Busca este unul deschis, marea batalie, intre "granzii" Nicolae Badea, de o parte, si Cristian Borcea, alaturi de Gigi Netoiu, de cealalta, se poarta departe de ochii si urechile mass-mediei. Conform unor surse din interiorul clubului, Borcea si Netoiu sunt foarte aproape de a-l trece in linia a doua pe Badea, cel care detine in prezent pachetul majoritar si controlul Consiliului de Administratie. Conducerea se va intalni joi sau vineri sa discute variantele pentru banca tehnica si sa limpezeasca apele la nivelul actionarilor.

ANTRENOR. In cazul foarte probabil in care Borcea si Netoiu vor prelua puterea, marele favorit sa devina antrenor principal este actualul tehnician al Vasluiului, Mircea Rednic. Se pare ca acesta a ajuns la un acord de principiu cu cei doi si se poate concentra de pe acum la planurile de viitor din moment ce a reusit, practic, salvarea de la retrogradare cu echipa moldava. Ramane doar ca Badea sa fie inlaturat.

AMENINTARI
Antrenorul secund al lui Dinamo, Ionel Augustin, l-a atacat dur pe fostul tehnician al "cainilor", Ioan Andone. "Ai telefonat la cineva din conducere si ai vorbit sa ceara permisiunea lui Florin Marin sa-i vezi pe baieti. E posibil asa ceva, cand tu esti antrenor la Omonia Nicosia, sa ceri sa-i vezi pe baieti? Pentru ce sa-i vezi? Trebuia sa-i saluti cand ti-ai dat demisia din cauza rezultatelor slabe", i-a reprosat Augustin lui Andone in timpul emisiunii Recursul Etapei. "Daca vii la Dinamo, o sa ma pun seful galeriei si o sa scandez demisia cand echipa va juca prost", a incheiat amenintator Augustin.

×
Subiecte în articol: sport