x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Dinamo - Rednic vs Piti

Dinamo - Rednic vs Piti

de Daniel Stan    |    14 Oct 2006   •   00:00
Dinamo - Rednic vs Piti

Tehnicianul dinamovist sustine ca selectionerul echipei nationale a dat tonul declaratiilor, cand a sustinut, inaintea "amicalului" cu Cipru, ca jucatorii de la Dinamo nu sunt pregatiti fizic.

Dupa ce Comisia Tehnica a FRF a anuntat ca orice antrenor care il mai ataca pe Victor Piturca risca suspendarea, Mircea Rednic a luat atitudine.

COMUNICAT. Joi, federatia lansase un comunicat prin care avertiza ca se vor lua masuri. "Ii atentionam pe aceasta cale pe toti antrenorii de fotbal sa elimine din viitoarele declaratii atacurile la adresa unui coleg de breasla. Un exemplu in acest sens il reprezinta declaratiile rautacioase ale unor antrenori de club indreptate impotriva selectionerului echipei nationale", scria in respectivul comunicat. Referitor la acest aspect, directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a precizat: "Decizia a fost luata dupa meciul cu Belarus si este o consecinta a atacurilor din ultimul timp ale antrenorilor. Se refera la toti antrenorii din fotbal".

REACTIE. "Primul care ar trebui chestionat ar fi chiar selectionerul", a spus ieri tehnicianul dinamovist. Acesta a continuat, explicand ca Piturca a fost primul care a contestat munca unui coleg: "Inainte de meciul amical cu Cipru, el a spus ca jucatorii de la Dinamo nu sunt de echipa nationala, ca nu sunt pregatiti fizic". El a precizat ca nu a facut altceva decat sa ia apararea elevilor sai. "Nu m-am legat de tactica, de sistemul de joc. Dar, daca cei din federatie cred ca prin decizia asta ma vor impiedica sa-mi apar jucatorii, se inseala. Indiferent de sanctiuni."

CENZURA. Conform articolului 30, aliniatul 1 din Constitutia Romaniei, "libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile". De asemenea, aliniatul 2 al aceluaiasi articol subliniaza faptul ca "cenzura de orice fel este interzisa".

JUSTIFICARE
"Este un comunicat bland, dar a fost receptionat dur. Vezi Doamne, ar interzice antrenorilor sa se pronunte. Nu este o problema de democratie. Ea exista. Este vorba despre un cod de conduita al tehnicienilor care ii obliga la fair-play. Rednic si Olaroiu isi pot exprima punctul de vedere, dar nu sub forma de indignare, de suparare. Intr-un climat agresiv, astfel de declaratii pot incita suporterii"
Mircea Radulescu
presedinte Comisia Tehnica din FRF

MITICA E PRO
Surprinzator, presedintele LPF, Dumitru Dragomir, le pune pumnul in gura antrenorilor, sustinandu-l pe Victor Piturca. "Democratia este prost inteleasa de unii antrenori. Este foarte bine ce a facut Comisia Tehnica cand a luat aceasta masura. Piturca este atacat de patru luni continuu. Nu e vorba de libera exprimare, ci la jigniri", a declarat seful Ligii. La randul sau, presedintele Comisiei Tehnice, Mircea Radulescu, a precizat: "Referitor la Constitutie, exista un cod in care sunt prevederi pentru a evita atacurile rautacioase la adresa unui coleg de breasla".
×
Subiecte în articol: sport