x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport DINAMO- Stare de necesitate

DINAMO- Stare de necesitate

de Daniel Stan    |    15 Noi 2006   •   00:00
DINAMO- Stare de necesitate

Tehnicianul dinamovist are mari probleme de efectiv inaintea meciurilor de la Urziceni, din campionat, si de la Bruges, din Cupa UEFA.

Tehnicianul dinamovist are mari probleme de efectiv inaintea meciurilor de la Urziceni, din campionat, si de la Bruges, din Cupa UEFA.
Ultimele jocuri au lasat urme pentru gruparea din Stefan cel Mare. Dupa ce la meciul cu Besiktas i-a pierdut pe Moti si Margaritescu, suspendati pentru urmatorul meci de la Bruges, Catalin Munteanu si Ze Kalanga s-au accidentat in partida cu Otelul Galati. In plus, Dennis Serban are probleme medicale mai vechi, reluand antrenamentele abia la inceputul acestei saptamani. Cel mai ghinionist s-a dovedit a fi Ze Kalanga, care va rata tot sezonul si, in plus, convocarile la nationala Angolei. "Nu credeam ca mi se va intampla o asa nenorocire. Eram in forma, titular si la Dinamo, si la echipa nationala. Sunt foarte trist", a spus mijlocasul angolez. Acesta are ruptura fibrilara si va sta departe de gazon cel putin doua luni. De asemenea, Catalin Munteanu are o atela ghipsata la piciorul stang, fiind indisponibil doua saptamani. "Daca pot spune asa, este bine totusi ca nu a recidivat accidentarea mai veche. M-am speriat la inceput", a spus cel poreclit "Cap de Zmeu".
IMPROVIZATII. In aceasta situatie, antrenorul Mircea Rednic va apela la improvizatii. "Va fi foarte greu atat la Urziceni, cat mai ales la Bruges, unde nu ii voi avea pe Moti, Margaritescu, Kalanga si Catalin Munteanu. Nu stiu ce voi face, voi improviza probabil", a spus tehnicianul ros-albilor. Aproape sigur, "Puriul" va apela si la cativa jucatori de la echipa secunda.

Nelinistit

Dorit de FC Arges, patronul Cornel Penescu insistand in acest sens, atacantul Ionel Ganea sustine ca va discuta cu sefii lui Dinamo situatia lui. "Nu sunt deloc linistit si vreau sa-mi rezolv problemele cu actionarii. Stiu ca se vrea un lot puternic, iar pe mine nu ma deranjeaza concurenta. Nici Ronaldo, nici Beckham nu sunt multumiti cu statutul lor", a declarat "Ganezul", care se mai afla si pe lista Rapidului.

×
Subiecte în articol: sport