x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Doar o remiză de adio

Doar o remiză de adio

de Mihai Igirosanu    |    29 Noi 2007   •   00:00
Doar o remiză de adio
Sursa foto: Christian Silva/

Venită după victoria in derby-ul cu Dinamo, din Liga 1, Steaua a controlat timp de aproximativ o oră meciul cu Slavia, dar a fost egalată pe final şi a pierdut orice şansă de a prinde primăvara europeană.

STEAUA - SLAVIA PRAGA 1-1 - Am rămas fără reprezentantă in cupele europene

Venită după victoria in derby-ul cu Dinamo, din Liga 1, Steaua a controlat timp de aproximativ o oră meciul cu Slavia, dar a fost egalată pe final şi a pierdut orice şansă de a prinde primăvara europeană.

In ultimul meci de pe teren propriu din actuala ediţie a Ligii Campionilor, roş-albaştrii au reuşit cea mai bună prestaţie ofensivă, insă cehii au pedepsit ineficienţa stelistă, marcănd pentru remiză la singura fază periculoasă pe care au creat-o. Punctul obţinut la Bucureşti consolidează locul 3 al Slaviei, poziţie de pe care trupa lui Karel Jarolim va merge in 16-imile Cupei UEFA.

REGRETE. După meci, antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş a concluzionat: "E păcat că nu am reuşit prima victorie in grupe, deşi am dominat jocul şi ne-am creat ocazii mari. Din păcate, nu am fructificat, iar in fotbal dacă nu iţi pui adversarul la respect atunci cănd ai posibilitatea te poate pedepsi. Mă bucură modul in care s-au mişcat jucătorii in prima repriză, simplitatea jocului. Păcat că, din cauza oboselii, nu am putut să jucăm la fel de bine şi in partea a doua. Slavia a profitat şi, la prima ocazie, a marcat. Ne ingrijorează că nu putem să inscriem mai mult, dar sper să se rezolve şi această problemă. In prima repriză am jucat aşa cum ne dorim cu toţii. Se poate intămpla şi la echipe mai galonate".

FRUSTRARE. "Suntem afară din Europa, trebuie să ne găndim la campionat şi la Cupa Romăniei, adică meciurile care ne-au mai rămas. Păcat pentru rezultatul din seara asta, este unul mincinos. A fost un joc de calitate, Slavia a ajuns doar o dată la poartă şi a marcat un gol. Prima repriză, chiar 60 de minute, Steaua a făcut spectacol şi cel mai bun joc de pănă acum din acest sezon", a declarat şi managerul sportiv, Adrian Ilie. La răndul său, unul dintre preferaţii suporterilor, portarul columbian Robinson Zapata, a spus: "O primă repriză foarte bună a noastră, cu pase, ocazii de gol, dar ăsta este fotbalul. A fost de ajuns o greşeală ca să facem acest egal. Trebuie să muncim mai mult, să demonstrăm că suntem o echipă valoroasă a Ligii Campionilor".

mihai.igirosanu@jurnalul.ro

Cehii savurează calificarea

Fluierul final al luxemburghezului Alain Hamer i-a găsit extrem de fericiţi pe jucătorii Slaviei. "Cheia calificării cred că a fost rezultatul cu Steaua de la Praga, unde am căştigat cu 2-1. Cred că acolo s-a decis. Acest meci doar ne-a asigurat-o", a declarat antrenorul Karel Jarolim. Titularizat in premieră din cauza absenţelor vedetelor Vlcek şi Smicer, atacantul Gaucho a spus: "S-a terminat bine pentru noi, n-am ieşit din Europa, vom juca in Cupa UEFA, ceea ce era foarte important. A fost un meci foarte greu aici. Steaua este o echipă foarte tehnică, pasează foarte bine. Am avut o oportunitate pe care am fructificat-o. In prima repriză am fost dominaţi, dar in partea a doua ne-am revenit şi am echilibrat jocul. Steaua este o echipă puternică şi chiar dacă a acumulat doar un punct, asta este din cauza valorii competiţiei".

Thereau a ales Steaua cu inima

Prima achiziţie certă reuşită de roş-albaştrii in această perioadă este, de fapt, revenirea atacantul francez Cyril Thereau, plecat inaintea sezonului la Anderlecht Bruxelles pentru 2,9 milioane de euro. Jucătorul din Hexagon a dezvăluit şi motivele pentru care a ales să revină in Ghencea. "Am avut oferte şi de la Dinamo şi de la Rapid, insă am ales Steaua. Suporterii acestei echipe sunt fantastici şi am spus că nu imi vor ieşi niciodată din inimă".

IMAGINE

"La Londra trebuie să ne apărăm orgoliul, onoarea şi să demonstrăm că poate meritam mai mult in această grupă. Nu trebuie să le oferim englezilor prea multe cadouri, chiar dacă decembrie e luna cadourilor"

Marius Lăcătuş antrenor Steaua

Â

REALISM

"Greu de spus dacă meritam sau nu acest egal, poate că nu, dar contează doar rezultatul final. Nu sunt prea mulţumit de joc, dar sunt mulţumit de scor. In afară de calificare, ne-au interesat partea financiară şi prestigiul"

Karel Jarolim antrenor Slavia

GHINION

"S-a văzut că meritam să căştigăm. Este nemeritat locul trei ocupat de Slavia, dar ăsta e fotbalul. Cred că totul e din cauza ghinionului. Şi la ei am jucat bine şi am pierdut, iar acum nu mai zic. Steaua nu e mai slabă decăt anul trecut, dar atunci am inceput cu un 4-1 la Kiev. Intr-un fel incepi grupa cu trei puncte in deplasare şi altfel cănd pierzi la Praga, unde iţi puneai mari speranţe să căştigi. O să fim motivaţi pentru meciul de la Londra. Nu jucăm in fiecare zi cu Arsenal. Acum ne rămăne campionatul"

Dorin Goian Steaua

×
Subiecte în articol: sport steaua