x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Emma Răducanu s-a retras în meciul de debut, la Guadalajara

Emma Răducanu s-a retras în meciul de debut, la Guadalajara

23 Feb 2022   •   11:50
Emma Răducanu s-a retras în meciul de debut, la Guadalajara
Sursa foto: Hepta

Britanica Emma Răducanu nu a putut duce la bun sfârșit primul ei meci, de după evoluția de la Australian Open, retrăgându-se marți, în setul al treilea al meciului din runda inaugurală cu australianca Daria Saville, la turneul Abierto Akron Zapopan, de la Guadalajara, Mexic.

Meciul ajunsese la aproape 3 ore și jumătate când Răducanu s-a văzut nevoită să abandoneze. Ea a primit anterior îngrijiri medicale pentru o afecțiune la coapsa și șoldul stâng.

Răducanu conducea cu 7-5, 5-3, 30-15 în setul al doilea, și era la două puncte de victorie, însă nu a reușit să închidă meciul, iar mai târziu a irosit un avantaj de 3-1 în tie-break.

În setul al treilea, Răducanu și-a făcut serviciul în primul game, apoi s-a desprins la 2-0, înainte ca Saville să revină din nou, pentru 2-2. Saville conducea cu 4-3, când britanca a pus capăt meciului.

Răducanu, în vârstă de 19 ani, este campioana în exercițiu la US Open. Ea a fost eliminată în turul al doilea al primului turneu major al anului, Australian Open, în parte din cauza bășicilor din palma mâinii dreapte.

Celelalte câștigătoare din primul tur la Guadalajara au fost Sara Sorribes Tormo din Spania, a treia favorită, Camila Osorio din Columbia, a patra favorită, Xinyu Wang din China, Chloe Paquet din Franța și perechea din Statele Unite, formată din Hailey Baptiste și Caroline Dolehide, în proba de dublu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: emma raducanu