x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport EURO 2016 - Dacian Cioloş: Diseară va fi un meci frumos, echipa României este motivată

EURO 2016 - Dacian Cioloş: Diseară va fi un meci frumos, echipa României este motivată

10 Iun 2016   •   13:58
EURO 2016 - Dacian Cioloş: Diseară va fi un meci frumos, echipa României este motivată

Premierul Dacian Cioloş a afirmat, după întâlnirea cu şeful Guvernului francez, Manuel Valls, că discuţia cu omologul său a început în jurul meciului dintre România şi Franţa, din deschiderea Campionatului European de fotbal.

"Sigur că am început discuţia în jurul meciului care va avea loc în această seară. Dincolo de rezultate, am căzut de acord asupra acestui lucru: că va fi un meci frumos, un meci de ambiţie pentru Franţa, care este gazda acestui campionat - şi aici doresc să îi mulţumesc încă o dată lui Manuel Valls pentru modul în care Franţa a pregătit acest campionat. Prezenţa numeroasă a suporterilor români este o dovadă că acest campionat a fost bine pregătit. Pentru România este un meci important, pentru că sunt opt ani, cred, de când România nu a mai participat la un asemenea eveniment internaţional. Ştiu că echipa este motivată şi o să profităm împreună de acest spectacol diseară", a afirmat Cioloş, într-o declaraţie comună de presă cu Manuel Valls, la sediul Guvernului francez.

La rândul său, Valls a susţinut că, indiferent de rezultat, va fi o sărbătoare pentru suporterii celor două echipe.

"Am vorbit despre meciul de diseară. Nu vă vom spune pronosticurile noastre, dar avem certitudinea că va fi o sărbătoare frumoasă pentru suporterii francezi şi români, şi orice s-ar întâmpla rămânem prieteni", a declarat premierul francez.

Dacian Cioloş se va întâlni vineri seara şi cu preşedintele Francois Hollande, alături de care va merge la ceremonia de deschidere a EURO 2016 şi va asista la meciul de fotbal România - Franţa. AGERPRES

×
Subiecte în articol: euro 2016 dacian ciolos