x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport David Popovici: „Cel mai bun lucru pe care pot să îl fac este să fiu bun, să inspir copii”

David Popovici: „Cel mai bun lucru pe care pot să îl fac este să fiu bun, să inspir copii”

de Redacția Jurnalul    |    05 Dec 2023   •   10:45
David Popovici: „Cel mai bun lucru pe care pot să îl fac este să fiu bun, să inspir copii”

„Singurul lucru şi cel mai bun lucru pe care pot să îl fac pentru acest sport este să fiu bun, să inspir copii.”, a spus înotătorul român David Popovici la conferința de presă dinaintea debutului Campionatele Europene de Înot în bazin scurt, de la Otopeni.

David Popovici și Vlad Stancu au participat luni seara la conferința de presă ocazionată de startul Campionatelor Europene de Înot în bazin scurt (25 m), alături de Camelia Potec, președinte Federației Române Natație și Pentatlon Modern, și Antonio Jose Silva, președinte European Aquatics.

“Este o onoare pentru noi să organizăm în România o așa mare competiție!”, a declarat Camelia Potec.

La rândul său, David Popovici, a apreciat faptul că poate inspira copii de la el de acasă:

"Faptul că această competiţie se organizează atât de aproape de casă este o oportunitate grozavă de a arăta publicului un show grozav. Ne vom distra.

Sincer să fiu, singurul lucru şi cel mai bun lucru pe care pot să îl fac pentru acest sport este să fiu bun, să înspir copii. Atâta timp cât pot inspira copii şi pot promova un stil de viaţă sănătos mă simt bine.

Vreau să le urez succes colegilor mei şi tuturor participanţilor", a spus David Popovici

România este reprezentată la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori, între 5-10 decembrie, de 21de sportivi, 7 fete și 14 băieți:

David Popovici, Vlad Stancu, Andrei Anghel, Diana Stigher, Ioana Știrbu, Patrick Dinu, Darius Coman, Robert Badea, Denis Popescu, Aissia Prisecariu, Andrei Ungur, Brigitta Vass, Mihai Gergely, Daniel Nicușan, Vlad Mihalache, Andrei Proca, Nandor Nagy, Maysa Rațiu, Anastasia Bako, Daria Silișteanu, Alexandru Stoica.

Antrenori: Adrian Rădulescu, Iulia Becheru, Andrei Pinticanu, Radu Claudiu, Răzvan Florea, Bogdan Stroe, Mircea Purcaru, Cătălin Ungur. Antrenor federal: Silviu Anastase
Competiția va avea loc în Complexul de Natație din Otopeni, care a mai găzduit cu succes Campionatele Europene de juniori de înot în 2022, dar și Campionatul Mondial de Polo pe Apă U20, Campionatul European de Polo Fete - Calificări sau Turneul European al Cupei Mondiale de Polo.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: David Popovici copii