x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EURO 2016: Peste 100 de huligani ruşi au evadat din arest

EURO 2016: Peste 100 de huligani ruşi au evadat din arest

14 Iun 2016   •   11:55
EURO 2016: Peste 100 de huligani ruşi au evadat din arest

Autorităţile din Franţa au comunicat că peste 100 de suporteri huligani ai echipei de fotbal a Rusiei au evadat din arest, după reţinerea lor, în urma ciocnirilor violente cu fanii englezi, din oraşul francez Marsilia.

Procurorul-şef al Marsiliei, Brice Robin, a declarat într-o conferinţă de presă că zece fani din Marea Britanie, Franţa şi Austria vor compărea azi în instanţă.

Doi cetăţeni ruşi au fost expulzaţi din Franţa.

Domnul Robin a precizat că aproximativ 150 de suporteri ruşi au fost identificaţi drept huligani bine instruiţi, care au venit la Marsilia cu intenţia de a provoca violenţe.

Patru suporteri britanici se află în spital, având răni grave, iar un al cincilea se află în stare critică, după ce a fost lovit în cap cu o bară metalică, transmite BBC News, citat de RRA.
 

Autorităţile din Franţa au comunicat că peste 100 de suporteri huligani ai echipei de fotbal a Rusiei au evadat din arest, după reţinerea lor, în urma ciocnirilor violente cu fanii englezi, din oraşul francez Marsilia.

Procurorul-şef al Marsiliei, Brice Robin, a declarat într-o conferinţă de presă că zece fani din Marea Britanie, Franţa şi Austria vor compărea azi în instanţă.

Doi cetăţeni ruşi au fost expulzaţi din Franţa.

Domnul Robin a precizat că aproximativ 150 de suporteri ruşi au fost identificaţi drept huligani bine instruiţi, care au venit la Marsilia cu intenţia de a provoca violenţe.

Patru suporteri britanici se află în spital, având răni grave, iar un al cincilea se află în stare critică, după ce a fost lovit în cap cu o bară metalică, transmite BBC News.

- See more at: http://www.romania-actualitati.ro/euro_2016_peste_100_din_huliganii_rusi_arestati_la_marsilia_au_evadat-91038#sthash.cZjBfa0S.dpuf
×
Subiecte în articol: huligani huligani euro 2016 euro 2016