x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Halep revine în fața fanilor, într-un meci demonstrativ cu Andrei Pavel, Andre Agassi și Steffi Graf

Halep revine în fața fanilor, într-un meci demonstrativ cu Andrei Pavel, Andre Agassi și Steffi Graf

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2024   •   11:35
Halep revine în fața fanilor, într-un meci demonstrativ cu Andrei Pavel, Andre Agassi și Steffi Graf
Sursa foto: Simona Halep

Simona Halep revine în fața fanilor și va juca alături de Andrei Pavel într-un meci demonstrativ cu Andre Agassi și Steffi Graf, la Sports Festival 2024, organizat în iunie, la Cluj-Napoca.

Potrivit organizatorilor, patru dintre cei mai mari jucători ai tenisul mondial vor juca la demonstrativul de excepție organizat în cadrul Sports Festival 2024: Andre Agassi și Steffi Graf vor face show alături de cea mai bună jucătoare din istoria României, Simona Halep, și de al doilea cel mai bine clasat jucător român, după Ilie Năstase, Andrei Pavel.

Spectacolul de tenis va avea loc în 15 iunie, ora 18.00, la BT Arena, pentru a celebra a cincea ediție a Sports Festival.

Agassi și Graf vor juca în premieră în fața publicului din România, iar formula de patru, alături de Halep și Pavel, este o premieră globală.

„Am trăit momente speciale la Cluj, pe acel teren minunat amenajat în cadrul Sports Festival. Abia aștept să mă reîntorc și să joc acolo, alături de Andre Agassi și Steffi Graf”, a declarat Simona Halep.

„Anul acesta, la Sports Festival, pe 15 iunie, Andre Agassi, Steffi Graf, Simona Halep și eu ne vom întâlni la Cluj și o să fie o zi minunată. Abia aștept să-i revăd, mai ales pe Andre cu care am o istorie… am jucat împreună de șapte ori, l-am învins o dată. Sunt niște omeni nemaipomenți. Ne vedem acolo”, a spus Andrei Pavel.

Simona Halep a mai jucat la Sports Festival în cadrul a două evenimente speciale care au adus în sala polivalentă mii de fani ai tenisului. Primul a fost în 2019, un adevărat spectacol cu multe momente amuzante oferite de Simona Halep care a făcut show alături de Marius Copil, Daniela Hantuchova și Fabio Fognini. Nu a lipsit de la eveniment nici antrenorul ei de atunci, Darren Cahill.
Al doilea a fost un eveniment de gală, din 2022: meciul de retragere din cariera sportivă a lui Horia Tecău, vicecampion olimpic și dublu câștigător de Grand Slam la dublu, la care a mai participat și Robert Lindstedt și Marius Copil.

Andrei Pavel a fost prezent la Sports Festival și în 2018, alături de frații Bryan și de Goran Ivanisevic, pentru un demonstrativ de colecție.

„E greu să ne exprimăm pe deplin bucuria de a o avea pe Simona Halep din nou, pe teren, la un demonstrativ din cadrul Sports Festival. Simona este foarte iubită în România și abia așteptăm să o vedem din nou. Ea este un model pentru mulți fani și sportivi tineri, o inspirație prin determinare și dedicare, iar modestia ei adaugă o notă de simpatie și respect în comunitatea tenisului mondial. Pentru noi, este și o prietenă apropiată, așa că suntem alături de ea în momentele bune, dar și în cele grele. Un lucru cred că e sigur: ne e dor tuturor de Simona în teren și ne bucurăm că la Sports Festival putem să celebrăm pasiunea și dedicarea ei pentru tenis”, susține Patrick Ciorcilă, business development și co-fondator Sports Festival.

Simona Halep este cea mai mare jucătoare de tenis din România, din toate timpurile. Și-a început cariera profesionistă în 2006 și a atras atenția rapid datorită abilităților sale remarcabile pe teren. Este cunoscută pentru jocul ei inteligent, agilitatea, și capacitatea de a acoperi terenul în mod eficient. Unul dintre punctele forte ale Simonei Halep este backhand-ul, iar abordarea ei strategică în meciuri a adus rezultate remarcabile.

Simona a câștigat două titluri de Grand Slam: Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019. De-a lungul carierei sale, a ocupat poziția de lider în clasamentul WTA, fiind numărul 1 mondial în mai multe perioade.

Andrei Pavel este al doilea cel mai bine clasat jucător de tenis român, după Ilie Năstase. A început să se facă remarcat pe scena internațională în anii '90 și a avut un impact semnificativ în circuitul ATP. Stilul său de joc se caracteriza prin lovituri precise și tehnice, iar abordarea sa inteligentă în teren i-a adus numeroase succese. Un moment de referință în cariera lui Andrei Pavel a fost câștigarea turneului ATP de la Montreal în 2001, unde l-a învins pe Andre Agassi în finală. Acest succes l-a propulsat pe Pavel în atenția lumii tenisului.

Andrei Pavel a reprezentat România în Cupa Davis și a contribuit semnificativ la performanțele echipei naționale. După retragerea sa din tenisul profesionist, el a continuat să fie implicat în tenis, devenind antrenor și căpitan al echipei de Cupa Davis a României.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: simona halep