x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Horia Tecău - Recuperarea mea va mai dura una-două săptămâni, mai trebuie să fac investigaţii

Horia Tecău - Recuperarea mea va mai dura una-două săptămâni, mai trebuie să fac investigaţii

25 Sep 2016   •   16:37
Horia Tecău - Recuperarea mea va mai dura una-două săptămâni, mai trebuie să fac investigaţii

Jucătorul de tenis Horia Tecău a declarat duminică, la Stejarii Country Club, că recuperarea după accidentarea la metatarsianul patru al piciorului drept va mai dura o săptămână sau două, precizând că în zilele următoare trebuie să efectueze alte investigaţii. 

"E a doua oară când joc tenis de la turneul de la New York. Am fost accidentat, ieri a fost prima zi de antrenament. Am testat puţin piciorul, dar încă nu sunt pregătit să revin în competiţii. Probabil că recuperarea va mai dura o săptămână sau două. Aş fi vrut să fie un pic mai bine piciorul pentru că peste o săptămână aş fi vrut să plec la Beijing, dar acum nu mai pot. Trebuie să mai fac nişte investigaţii, pentru că nu vreau să joc dacă nu sunt 100 la sută refăcut. E o inflamaţie la metatarsianul patru, la piciorul drept. Am păţit-o cu o zi înainte de US Open, probabil a fost o suprasolicitare, am jucat multe săptămâni la rând pe hard... am tot tras de mine până când am simţit durerea. Am continuat să joc, pentru că era US Open, iar apoi s-a agravat accidentarea", a explicat Tecău. 

El a menţionat că absenţa din circuitul ATP nu îl îngrijorează atât de tare. "Planul nostru era să jucăm Beijing, Shanghai, Viena, Paris şi Turneul Campionilor. Diferenţa e mică între locul 7 şi 9, deci o putem recupera cu un singur turneu bun, nu e panică pentru noi. Dar pentru mine e prioritar să mă refac fizic ca să pot să evoluez la capacitate maximă", a spus numărul 9 mondial în clasamentul ATP de dublu. 

Întrebat dacă se gândeşte să facă pereche şi în circuitul ATP cu Florin Mergea, cel alături de care a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Rio, Tecău a răspuns: "M-am mai gândit... mereu mă gândesc la această posibilitate. Dar în momentul de faţă voi continua cu Jules (n.r. - olandezul Jean-Julien Rojer), vrem să mergem la Turneul Campionilor din nou şi să ne apărăm titlul. Ce se va întâmpla în viitor nu ştiu, momentan lucrez la parteneriatul cu Jules". 

Horia Tecău a participat duminică, la Stejarii Country Club, alături de Florin Mergea şi Andreea Mitu, la evenimentul intitulat "Play Tennis with your Idols", în cadrul căruia a făcut schimb de mingi cu aproximativ 100 de copii. 

"Îmi plac copiii, îmi dau energie. Am fost şi eu de vârsta lor, am jucat cu idolii mei şi ştiu cât de importante sunt pentru ei aceste întâlniri cu noi. Îi motivează pe copii, iar pentru noi e o plăcere să facem lucrul ăsta. Idolul meu era Andrei Pavel, el crescuse pe terenurile de la Constanţa. Mi-am dorit foarte mult să joc cu el. Nu am apucat să o fac când eram mic, dar l-am întâlnit pe la 14 ani şi m-a motivat. Eu m-am mişcat un pic mai greu, copiii au fost cei care au alergat mai mult ca mine azi", a afirmat Tecău. 
AGERPRES

×