x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Novak Djokovic vrea să facă uitată evoluția sa din 2018 de la Indian Wells

Novak Djokovic vrea să facă uitată evoluția sa din 2018 de la Indian Wells

08 Mar 2019   •   11:46
Novak Djokovic vrea să facă uitată evoluția sa din 2018 de la Indian Wells

Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 1 mondial, revine la Indians Wells cu gândul de a şterge cu buretele experienţa nefericită de anul trecut, când abia refăcut după operaţia la cot a fost eliminat încă din turul al doilea de un jucător venit din calificări, relatează AFP. 

''Nu eram pregătit să joc într-un turneu de acest nivel acum un an. Am încercat să mă conving că eram pregătit, dar nu era adevărat. Marea parte a anturajului meu era împotriva participării la acest turneu şi la Miami, pentru că era prea devreme după operaţie. Ar fi trebuit să iau o altă decizie, dar cred că totuşi am obţinut informaţii preţioase care mi-au permis apoi să înlănţui rezultatele incredibile din lunile următoare'', a declarat Djokovic, care a fost învins de japonezul Taro Daniel în 2018. 

La Indian Wells 2018, sârbul era nr. 22 ATP şi a încheiat anul pe primul loc după ce s-a impus la Wimbledon, US Open, Cincinnati şi Shanghai. 

Djokovic a confirmat forma sa de excepţie şi la Australian Open, unde a cucerit titlul, iar la Indian Wells îl va avea ca adversar în turul 2 pe americanul Bjorn Fratangelo, nr. 128 ATP. Sârbul ar putea juca apoi cu australianul Nick Kyrgios, care se află de asemenea în formă maximă, după ce a învins trei jucători de Top 10 la Acapulco. 

Sârbul are cinci titluri la Indian Wells în palmares, ultimul în 2016, la fel ca marele său rival Roger Federer.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Novak Djokovic indian wells 2018