x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport PSG condamnă abuzurile "rușinoase" ale fanilor protestatari la adresa lui Lionel Messi și Neymar

PSG condamnă abuzurile "rușinoase" ale fanilor protestatari la adresa lui Lionel Messi și Neymar

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2023   •   19:45
PSG condamnă abuzurile "rușinoase" ale fanilor protestatari la adresa lui Lionel Messi și Neymar
Sursa foto: Hepta

Paris Saint-Germain a condamnat abuzurile îndreptate asupra lui Lionel Messi și Neymar de către un grup furios de suporteri protestatari, care au adresat cuvinte dure celor două staruri ale parisienilor.

Un grup pasionat de fani, cunoscut sub numele de SG Ultras, s-a adunat miercuri în fața sediului clubului pentru a-și exprima nemulțumirile. Aceștia sunt dezamăgiți să afle că Messi, după două sezoane petrecute în Franța, nu își va prelungi contractul, exprimând scandări de tipul "Messi, nenorocitule". Atacantul brazilian Neymar a fost, de asemenea, criticat, pe fondul mai multor probleme de formă sportivă și fizică în acest sezon, atacantului în vârstă de 31 de ani fiindu-i spus să "dispară".

PSG a răspuns celor care au simțit nevoia să își manifeste furia pe străzile din fața bazei echipei din capitala Franței, spunând într-o declarație publicată pe site-ul oficial al clubului:

"Paris Saint-Germain condamnă cu cea mai mare fermitate acțiunile intolerabile și jignitoare ale unui mic grup de indivizi care au avut loc miercuri. Indiferent de diferențele de opinie, nimic nu justifică astfel de acțiuni. Clubul oferă tot sprijinul său jucătorilor săi, personalului său și tuturor celor vizați de un astfel de comportament rușinos."

Messi a avut dificultăți în a câștiga încrederea fanilor parizieni după transferul său din 2021 de la Barcelona, fiind puse întrebări cu privire la angajamentul său față de cauză, și a fost peddepsit cu o interdicție de două săptămâni pentru că a făcut o vizită neautorizată în Arabia Saudită.

Neymar, între timp, a pierdut sprijinul multora atunci când a făcut presiuni în mod deschis pentru o revenire pe Camp Nou la scurt timp după transferul său record de 222 de milioane de euro, în 2017.

Fanii PSG și-au exprimat, de asemenea, frustrarea față de președintele clubului, Nasser Al-Khelaifi, în condițiile în care clubul din Ligue 1 este pe cale să își apere titlul de campion în 2022-23, însă a avut evoluții nesatisfăcătoare în Liga Campionilor, în ciuda investițiilor considerabile în superstaruri.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: psg Lionel Messi