x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Zeci de persoane au fost reținute la Londra în timpul finalei Ligii Campionilor

Zeci de persoane au fost reținute la Londra în timpul finalei Ligii Campionilor

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2024   •   08:00
Zeci de persoane au fost reținute la Londra în timpul finalei Ligii Campionilor
Sursa foto: Hepta

Zeci de persoane au fost reținute de polițiștii britanici în timpul finalei Ligii Campionilor. Este vorba despre suporteri care au încălcat regulile de securitate. Unii au intrat pe teren în timpul meciului Real Madrid-Borussia Dortmund, alții au încercat să pătrundă pe stadion fără a avea bilet.

Polițiștii au avut intervenții chiar înainte de fluierul de start al meciului de fotbal. Mai mulți suporteri au reușit să ajungă pe gazon și au fost îndepărtați. De asemenea, au fost zeci de persoane care au forțat intrarea pe stadion deși nu aveau bilet.

Peste 50 de oameni au fost arestați pe Wembley, a anunțat Poliția Metropolitană, potrivit Sky News.

„Polițiștii au făcut 53 de arestări la Wembley, cinci pentru pătrunderea pe teren și altele pentru încercări de a încălca securitatea”, au transmis reprezentanții polițiștilor.

Partida s-a disputat sâmbătă, pe stadionul Wembley din Londra. Real Madrid a învins cu 2-0 pe Borussia Dortmund și a câștigat pentru a 15-a oară Liga Campionilor.

(sursa: Mediafax)

×