Rudel Obreja a depus o cerere la Tribunalul Ilfov, în data de 7 iulie, prin care a cerut întreruperea executării pedepsei de 5 ani de închisoare, la care a fost condamnat în dosarul 'Gala Bute', pe motive de sănătate.
"În baza art. 592 şi art. 589 alin. 1 lit. a din Cpp, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 ani, formulată de petentul Obreja Rudel, deţinut în Penitenciarul Jilava. Dispune întreruperea executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 ani, pentru o perioadă de 3 luni", se arată în decizia Tribunalului Ilfov. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 3 zile.
Acesta va fi internat de urgență într-un spital din țară, fiindu-i interzisă ieșirea din România.
Obligațiile fostului oficial al FRB sunt: să nu depăşească limita teritorială a României decât în condiţiile stabilite de instanţă; să ia legătura, în termen de 24 de ore, de la punerea în libertate, cu Poliţia Capitalei pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere; să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa situată în Bucureşti fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să se prezinte, de îndată, după punerea în libertate, la unitatea sanitară unde urmează să efectueze tratamentul.
"Am nevoie de tratament în condiţii umane, de grija medicilor şi a familiei mele, extrem de importante în contextul actual şi iată de ce: stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte; sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp, zi şi noapte; nu am telefon, doar cinci vizite pe lună ale soţiei, deci nu am capacitatea de mişcare pentru a începe tratament sau operaţie chirurgicală. Cer să mi se recunoască dreptul conferit de lege al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate! Vreau să trăiesc! Dar pentru asta am nevoie de proceduri", a scris acesta pe Facebook.
El solicita Comisiei de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici' să se constituie în timp util pentru întocmirea şi prezentarea raportului de expertiză medico-legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât instanţa de judecată să se poată pronunţa la termenul deja stabilit pentru data de 20 iulie.
"Orice amânare din cauza lipsei acestui raport de expertiză al INML îmi complică şansele! Actele aflate la dosarul medical, întocmite de cele două spitale sunt clare, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML. Am cancer cu metastaze. Crunt! Repet, orice întârziere le diminuează! Chiar dacă am avut parte de două condamnări nelegale, de încălcarea legilor şi a Constituţiei României pentru a fi trimis la închisoare, nu m-am sustras niciodată, n-o voi face nici de aici înainte. Optimist... curabil... măcar de cancer!", adăuga Rudel Obreja.
El a fost încarcerat la începutul lunii aprilie, după ce Instanţa supremă a confirmat condamnarea de 5 ani închisoare primită în dosarul 'Gala Bute'.