x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Șoc în Bundesliga: Sebastien Haller de la Dortmund va fi operat de o tumoare

Șoc în Bundesliga: Sebastien Haller de la Dortmund va fi operat de o tumoare

17 Noi 2022   •   10:00
Șoc în Bundesliga: Sebastien Haller de la Dortmund va fi operat de o tumoare
Sursa foto: Hepta

Atacantul echipei Borussia Dortmund, Sebastien Haller, a declarat că va fi supus unei noi intervenții chirurgicale, în cadrul tratamentului în curs de desfășurare pentru o tumoare testiculară, care l-a ținut pe jucător departe de teren.

Atacantul de 28 de ani din Coasta de Fildeș a fost supus unei intervenții chirurgicale la începutul acestui an, după ce a descoperit tumora în timp ce se afla într-un cantonament de pregătire în luna iulie, iar în ultimele luni a făcut chimioterapie.

Haller, care a jucat anterior la clubul West Ham United din prima ligă engleză, a revenit pentru scurt timp la antrenamente cu fosta echipă Ajax Amsterdam, luna trecută.

"Așa cum s-a planificat de la început, au fost luate în considerare diferite posibilități în urma chimioterapiei. Vă spun că lupta nu s-a încheiat pentru mine", a scris Haller miercuri într-o postare pe Twitter.

"Va trebui să mă supun unei operații pentru a pune capăt definitiv acestei tumori care mă ține departe de teren. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere și pentru puterea pe care mi-o dați în această încercare. Aștept cu nerăbdare să ne vedem cu toții în curând".

Echipa germană Borussia Dortmund a semnat cu Haller pentru o sumă inițială de 31 de milioane de euro, după ce atacantul a marcat 34 de goluri în sezonul trecut pentru campioana Olandei, Ajax - dintre care 21 în campionat și 11 în Liga Campionilor.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sebastien haller dortmund bundesliga