x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Torța olimpică a plecat spre Beijing. Traseul a fost scurtat din cauza COVID-19

Torța olimpică a plecat spre Beijing. Traseul a fost scurtat din cauza COVID-19

02 Feb 2022   •   11:00
Torța olimpică a plecat spre Beijing. Traseul a fost scurtat din cauza COVID-19

Beijingul a dat miercuri dimineața devreme startul ștafetei torței de la Jocurile Olimpice de iarnă. Marele baschetbalist și olimpic chinez Yao Ming a fost printre primii care au purtat flacăra într-o călătorie care va dura doar trei zile, din cauza restricțiilor COVID-19.

Ștafeta va purta flacăra pe lângă obiective turistice, inclusiv Marele Zid, și este mult mai modestă decât evenimentul care a străbătut tot globul înaintea Jocurilor de vară din 2008 de la Beijing și care a fost perturbat de proteste pe parcurs.

Din cauza COVID-19, doar anumiți membri selectați ai publicului vor asista la ștafeta torței.

Jocurile din 4-20 februarie se vor desfășura în interiorul unei „bule închise", care îi separă de public pe atleți și pe ceilalți membri ai personalului olimpic, iar la evenimente vor asista doar grupuri selectate de persoane.

„Este, bineînțeles, un ghinion, dar ce poți face?", a declarat, citat de Reuters, Georgios Iliopoulos, ambasadorul Greciei în China și unul dintre purtătorii torței, când a fost întrebat dacă este îngrijorat că Jocurile din 2022 vor fi amintite ca fiind „Jocurile Olimpice Corona".


„Nu poți opri viața și noi facem tot ce putem pentru a continua cu ceea ce avem de făcut. Principalul lucru este să rămânem împreună și să lăsăm în urmă cât mai curând posibil", a declarat el reporterilor.

Flacăra, care a fost adusă din Grecia în octombrie, va călători în zonele de competiție, inclusiv în Zhangjiakou, în provincia vecină Hebei, înainte de a-și încheia călătoria cu aprinderea torței olimpice, la ceremonia de deschidere de vineri.

Evenimentul de miercuri a început sub un cer senin și albastru la Beijing, când vicepremierul chinez Han Zheng a aprins o torță dintr-un cazan în formă de vas ritual tradițional, cunoscut sub numele de zun, apoi i-a înmânat-o lui Luo Zhihuan, în vârstă de 80 de ani, care, în calitate de patinator de viteză, a fost primul campion mondial al Chinei la sporturi de iarnă.

Peste 1.000 de purtători ai torței vor participa la ștafetă.

Întrebat în timpul dimineții, când se înregistrau sub zero grade, cum se simte ca purtător al torței olimpice, baschetbalistul Yao Ming a răspuns, citat de Reuters: „Destul de frig, pentru că precedentele două dăți au fost pentru Jocurile Olimpice de vară. Dar este plăcut să ții o flacără iarna".

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: torta olimpica