x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Un fost antrenor al echipei Standard Liege a încetat din viață la 62 de ani

Un fost antrenor al echipei Standard Liege a încetat din viață la 62 de ani

13 Feb 2016   •   20:37
Un fost antrenor al echipei Standard Liege a încetat din viață la 62 de ani

Belgianul Dominique D'Onofrio, fost antrenor al echipei belgiene de fotbal Standard Liege şi director sportiv al clubului francez FC Metz, a decedat vineri, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 62 de ani, au anunţat cele două grupări, citate de AFP.

Dominique D'Onofrio s-a stins în Argentina, unde era trimis de FC Metz în misiune de recrutare de jucători, potrivit clubului de ligă secundă.

Sub comanda lui D'Onofrio, Standard a terminat pe locul al doilea în Belgia în 2006 şi 2011, iar în 2011 a cucerit Cupa Belgiei, după o finală cu Westerlo.


Sursa: AGERPRES 

×