Partida FC National - Farul, returul semifinalei Cupei Romaniei, se va disputa azi, de la ora 17:00, si va fi transmisa in direct de TV Sport. Meciul va fi condus la centru de Sorin Corpodean, ajutat de Marcel Savaniu si Ioan Onicas.
PRUDENTA. Dupa 1-0 in prima mansa, antrenorul sarb Momcilo Vukotici isi avertizeaza jucatorii ca nu trebuie sa se multumeasca cu un scor de 0-0. "Este un joc important pentru noi si jucatorii sunt constienti de acest lucru. Venim dupa un 1-0 obtinut in tur, dar sigur ne asteapta un meci foarte greu in Cotroceni. FC National este o echipa puternica, cu jucatori masivi in toate compartimentele. Sigur ca un 0-0 ar fi bun, dar cred ca echipa este capabila sa obtina chiar victoria. In acest moment avem 60% sanse de calificare", a spus Vukotici. Tehnicianul sarb nu va putea conta in Cotroceni pe atacantul Liviu Mihai, care si-a dislocat umarul in timpul partidei cu Steaua. IMPORTANTA. De partea cealalta, Cristiano Bergodi este de parere ca echipa sa poate intoarce rezultatul din prima mansa. "Stim ca va trebui sa jucam o partida aproape perfecta, fara nici o greseala, din punct de vedere al daruirii, al tehnicii, al atentiei si al determinarii. As putea sa spun ca acest meci valoreaza cat tot campionatul nostru", a spus Bergodi.Citește pe Antena3.ro