Timişorenii nu au reuşit nici de această dată să scape de complexe în faţa unei echipe pe care o urăsc crunt. Mai mult, bănăţenii au sfârşit prin a fi umiliţi în faţa a 30.000 de suporteri, record de asistenţă în acest sezon.
Multe speranţe şi-au pus timişorenii în această partidă cu Dinamo, care a deplasat un lot "cârpit" din cauza accidentărilor. "Este momentul să-i mai batem şi noi. Nu am mai făcut-o de 11 ani", spuneau optimişti timişorenii înainte de joc. Singurul rămas cu picioarele pe pământ a fost antrenorul Duşan Uhrin jr: "Indiferent de absenţele pe care le are, Dinamo dispune de alţi fotbalişti valoroşi. Va fi greu, nu am văzut lipsuri la ei".
Defensivă zero
Tehnicianul ceh a avut dreptate. Mircea Rednic a pregătit excelent meciul, iar "câinii" au tăiat elanul "viola" printr-un autogol stupid al lui Brezinsky (’13).
Din acest moment, "roş-albii" au fost peste tot, deşi Gigel Bucur s-a aflat aproape de 1-1. Miranda a amânat desprinderea, ratând incredibil, nu însă şi Dănciulescu, acesta profitând imediat după pauză de o nouă gafă a defensivei gazdelor (’52). Abia intrat, Andrei Cristea a liniştit tribunele (’67), şutul său fiind deviat în plasă de Cisovsky. "Nu ne-a mers jocul de la început, am făcut cadou două goluri adversarilor. Avem de învăţat în urma unui astfel de meci. Am făcut multe greşeli în defensivă, în special prin Brezinsky. Consider totuşi că acest rezultat este un accident", a declarat la final Duşan Uhrin, care, în premieră de când se află la Timişoara, a fost urmărit din tribună de tatăl său, fost selecţioner al Cehiei. "Am pregătit foarte bine acest joc, am dominat terenul de la început şi asta ne-a deschis jocul. Ne-am creat multe ocazii, a venit timpul să mai facem şi spectacol", a spus şi Mircea Rednic.
Haţegan s-a achitat bine
Tehnicianul "câinilor" a simulat supărarea pentru eliminările din final ale lui Ropotan şi Boştină: "Cartonaşele le-au luat aiurea, poate pe un fond de oboseală, însă nu vor scăpa fără amendă. Există un regulament care trebuie respectat. Aş fi fost foarte supărat dacă primeam gol după cele două eliminări". De fapt, dinamoviştii au cerşit cartonaşul roşu, "galbenele" primite suspendându-i automat pentru meciul din etapa viitoare, cu Unirea Urziceni. Aşa, prin aceste eliminări, vor sta miercuri, în Cupă, cu FC Botoşani. Arbitrul Ovidiu Haţegan a condus bine per total, însă a greşit în prima repriză, la 0-1, când putea să îl elimine pe Izvoranu. Fundaşul dinamovist, care avea un avertisment, a intrat tare la un adversar, însă "centralul" a lăsat jocul să continue, deşi se impunea al doilea avertisment şi, automat, cartonaşul roşu.
Dan Alexa: "Asta e, au fost mai buni"
Jucătorii timişoreni au acceptat că adversarul a meritat victoria. "Am prins o zi slabă, am primit goluri în momente-cheie şi pe greşeli individuale, iar la un asemenea nivel acest lucru te costă foarte mult. Asta e, Dinamo a fost mai bună", a declarat Dan Alexa. Căpitanul grupării "viola" a plecat ieri- dimineaţă în Germania, la Stuttgart, unde va fi operat la genunchi. "M-a întristat acest eşec dureros. Dacă nu era acel prim gol, cred că altfel s-ar fi terminat partida. Acum ce să facem, să plângem?", a concluzionat şi portarul Pantilimon. "Din păcate, atât am putut. Dacă Dinamo a câştigat, înseamnă că au fost mai buni", a spus şi Artiom Karamian. De partea cealaltă, Dănciulescu a precizat: "Mă bucur că am reuşit să înscriu după patru etape.Este o victorie pe care am pregătit-o cu greu". Andrei Cristea a completat: "Lupta pentru primul loc nu s-a încheiat, totul se va decide pe final".
Iancu a început curăţenia
Eşecul în faţa lui Dinamo a adus şi prima victimă în lotul timişorean, preşedintele Marian Iancu trimiţându-l la echipa secundă pe Milhazes.Peşedintele lui FC Timişoara, Marian Iancu, s-a arătat deranjat de prestaţia fundaşului stânga Carlos Milhazes, pe care ieri l-a trimis la echipa secundă. "Nu are valoare de prima echipă", şi-a explicat Iancu decizia. Apărătorul portughez a fost integralist în derby-ul de sâmbătă seară şi este unul dintre jucătorii apropiaţi antrenorului Duşan Uhrin jr (foto). Oficialul bănăţenilor nu l-a uitat nici pe tehnicianul ceh, căruia, voalat, i-a reproşat eşecul cu Dinamo. "Suntem neinspiraţi, de la antrenor la jucători. Nu pot spune că sunt supărat pe Duşan Uhrin, doar că nu a gândit bine meciul. I-a folosit neinspirat pe Brezinsky şi pe Borbely, care abia au revenit după operaţii la genunchi. Dar este şi greu cu Dinamo când îţi dai două autogoluri", a răbufnit Iancu. Acesta şi-a continuat tirada împotriva jucătorilor: "Vă spun că toate salariile sunt achitate la zi. Într-adevăr, există date scadente la unele transferuri, dar acest lucru nu-i afectează. Mai mult, bonusurile le vor lua la timp, dar cu o singură condiţie: să termine între primele cinci echipe la finalul turului".
"De trei săptămâni îi atrag atenţia lui Uhrin că echipa joacă din noroc, că suntem obosiţi"
Marian Iancu
Citește pe Antena3.ro