Steaua si-a adjudecat vineri seara cel de-al 40-lea titlu de campioana, dupa ce a invins cu 3-1 (1-1, 0-0, 2-0) pe SC Miercurea Ciuc. Ros-albastrii vor fi premiati cu suma de 2 miliarde de lei.
In fata a aproximativ 3.000 de spectatori, confruntarea din patinoarul Mihai Flamaropol a fost una extrem de echilibrata. Impulsionati de fanii frenetici, stelistii si-au impus jocul abia in ultima repriza. In minutul 57, jucatorii celor doua echipe au incins o bataie, fiind cu greu despartiti de arbitrul rus Serghei Karabanov. Finalul a declansat fiesta, invingatorii fiind aplaudati din tribuna oficiala si de presedintele executiv al FC Steaua, Marius Lacatus. RASPLATA. Desi nu a putut onora invitatia FR Hochei, presedintele Romaniei a promis ca va primi la Palatul Cotroceni echipa invingatoare. "E o mare mandrie pentru noi si pentru asta cred ca am luptat cel mai mult", a declarat capitanul Stelei, Ioan Timaru. Militarii au primit medaliile si tricourile de campioni din partea presedintelui FR Hochei, Marian Negoita, in timp ce medaliile de argint au fost inmanate chiar de patronul Ciucului, Janos Kurko, vicepresedinte al Federatiei. "Pentru noi, locul 2 inseamna ultimul loc", a spus acesta.Citește pe Antena3.ro