x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern A început montarea gazonului la "Cluj Arena".

A început montarea gazonului la "Cluj Arena".

31 Mai 2011   •   13:06
A început montarea gazonului la "Cluj Arena".

Lucrarile de constructie ale stadionului "Cluj Arena" au avansat marti cand a inceput montarea covorului de iarba. Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, a declarat ca termenul de finalizare al arenei este de 3 august, urmand ca inaugurarea oficiala sa aiba loc la inceputul lunii octombrie.

Covorul de iarba provine din Germania si va fi montat in maximum o luna, in functie de conditiile meteo. Presedintele CJ Cluj, Alin Tise, a mai explicat ca in acest moment lucrarile de constructie ale arenei au depasit pragul de 70 la suta. "In maximum o luna se va monta covorul de iarba. Acesta provine din Germania si se monteaza in fasii groase de maximum doi centimetri. Pana in prezent am platit cam 70 la suta din costurile totale ale stadionului. Cred ca tot cam pe acolo se situeaza si gradul lucrarilor", a spus Tise.

Acesta a mai afirmat ca primul meci oficial se va juca abia dupa inaugurarea oficiala, urmand ca echipa de fotbal Universitatea Cluj sa perfecteze un amical cu o echipa importanta din strainatate. In paralel, forul judetean va organiza propria inaugurare, care ar putea consta intr-un meci intre fostele glorii ale fotbalului clujean contra unei selectionate a echipei reprezentantive a Romaniei formata din old-boys. "Cei de la U' Cluj probabil vor face propria inaugurare, am inteles ca discuta cu mai multe cluburi importante. Noi discutam cu agentii mai multor companii de evenimente pentru organizarea unui concert, dar si a unui eveniment sportiv", a mai spus Tise.

Stadionul Cluj Arena se construieste pe locul fostei arene "Ion Moina" cea pe care echipa de fotbal "U" Cluj si-a disputat jocurile de pe teren propriu in decursul istoriei. Costul total al stadionului atinge suma de 35 de milioane de euro, la care se adauga suma de 800.000 de euro ce reprezinta valoarea totala a lucrarilor de amenajare a zonei adiacente.

×
Subiecte în articol: fotbal intern cluj arena