Alături de el, alți doi jucători au prins echipa ideală. Tot doi reprezentanți au și CFR Cluj și Petrolul Ploiești.
Echipa ideală a etapei a 3-a:
Portar
Cătălin Căbuz (Chindia / 26 de ani) - A închis perfect poarta în faţa fostei sale echipe, contribuind decisiv la punctul câştigat de târgovişteni.
Fundaşi
Radu Negru (FC U 1948 / 23 de ani) - A avut o evoluţie consistentă în faţa unor adversari care au pus multă presiune. A reuşit șapte deposedări şi a oferit cinci pase în careul advers.
Gabriel Tamaș (Petrolul / 38 de ani) - A înscris pentru prima dată în tricoul Petrolului, reuşita sa fiind a 10-a pe prima scenă din România.
Joonas Tamm (FCSB / 30 de ani) - Introdus la pauză, s-a remarcat imediat, chiar la prima fază fixă din careul advers, când a şi marcat.
Valentin Țicu (Petrolul / 21 de ani) - Tânărul căpitan al ploieştenilor a pasat decisiv la golul prahovenilor. A avut al doilea cel mai bun index Instat dintre toţi jucătorii cu minute în runda a 3-a (271).
Mijlocaşi
Ciprian Deac (CFR Cluj / 36 de ani) - A marcat un gol şi a oferit două pase decisive. Rămâne jucătorul de care depinde, în mare măsură, jocul ardelenilor.
Mattias Käit (Rapid / 24 de ani) - A făcut un joc fără greşeală la centrul terenului. A pasat decisiv la singura reuşită a partidei din Bănie.
Alexandru Vlad (FC Voluntari / 32 de ani) - Şi-a trecut în cont prima pasă de gol din acest sezon. A dominat întreg flancul stâng.
Atacanţi
Alexandru Ișfan (FC Argeş / 22 de ani) - A făcut cel mai bun meci în Superliga României. A marcat de două ori şi a oferit o pasă de gol.
Gabriel Debeljuh (CFR Cluj / 25 de ani) - Prin dubla din ultima rundă, vârful clujenilor a ajuns la 36 de goluri marcate în Superliga României.
Alexandru Ioniţă (Rapid / 27 de ani) - Sub conducerea lui Mutu, acesta redevine un fotbalist capabil să facă diferenţa într-un meci, aşa cum a reuşit şi în această rundă, la finalul căreia a avut cel mai bun index Instat (273).
Antrenorul Etapei
Adrian Mutu (Rapid / 43 de ani) - Deşi a avut parte de un început infernal, a scos șase puncte din cele trei dueluri cu echipele clasate pe podium în ediţia precedentă.