Chiar daca am fi tentati sa credem ca titlul se refera la patronul Stelei, Gigi Becali, realitatea este alta. Patronul unei echipe din provincie a reusit sa il devanseze pe latifundiarul din Pipera la un capitol care nu ii poate aduce cinste. Ioan Neculaie a preluat clubul FC Brasov in 1999 si a reusit incredibilul record sa schimbe antrenorul de 37 de ori pana acum. In comparatie, Gigi Becali a facut-o de 22 de ori in ultimii noua ani si jumatate.
Semnale evidente inca 1999
Debutul lui Neculaie incepe printr-o schimbare de antrenori. Cuplul de tehnicieni care a readus Brasovul pe prima scena a fotbalului romanesc, Marin Barbu (1)- Cornel Talnar (2) este inlocuit. Ioan Andone (3) preia destinele Brasovului, insa doar pentru 18 etape, fiind schimbat cu localnicul Adrian Harlab (4). Dupa doua etape fara infrangere, printre care si o remiza in Ghencea, Florin Halagian (5) este adus sa salveze Brasovul. Cu sase etape inainte de final, Harlab (6) este reinstalat si salveaza miraculos echipa de la retrogradare.
Demis dupa ce a dus echipa in UEFA
La startul sezonului 2000-2001, Gabi Stan (7) preia Brasovul si o califica dupa 27 de ani in Cupa UEFA, motiv intemeiat pentru o noua demitere. Startul sezonului 2001-2002 il gaseste pe Ilie Dumitrescu (8) pe banca stegarilor. Doar pentru trei etape, el fiind demis in direct la televizor (lucru neobisnuit la acea vreme). Harlab (9) este reinstalat. Desi echipa sa elimina Mika Ashtarak din Cupa UEFA si invinge miraculos Steaua, Harlab este inlocuit. Gabi Stan (10) revine pentru nou mandat. Nu rezista pana la final, Ferencz Bajko (11) debutand pe banca stegarilor. Marius Lacatus (12) descinde la poalele Tampei pentru sezonul 2002-2003. In mod surprinzator, el incheie sezonul pe banca Brasovului si rezista pana la startul returului 2003-2004. Cu o saptamana inainte de prima etapa a returului, Razvan Lucescu (13) debuteaza in cariera de antrenor la Brasov. La finalul sezonului 2003-2004, Lucescu jr. devine primul antrenor care pleaca de bunavoie de sub Tampa, desi patronul ar fi vrut sa continue alaturi de el.
Doar patru etape pentru Ionut Lupescu
Schimbarile de antrenor duc Brasovul in liga secunda la finalul sezonului 2004-2005. Ionut Lupescu (14) rezista primele patru etape, Gabi Stan (15) urmatoarele 20, iar Ferencz Bajko (16) finalul sezonului. Liga secunda incepe pe placul patronului cu schimbari de antrenori pe banda rulanta. Gigi Multescu (17) este insarcinat sa readuca Brasovul in Liga I. Rezista primele cinci etape. Este inlocuit cu Nicolae Manea (18), insa dupa alte trei etape este readus acelasi Multescu (19). Primavara anului 2006 aduce un nou antrenor: Cornel Talnar (20). Obiectiv ratat, Brasovul ramane inca un an in liga secunda, iar Neculaie il aduce pentru sezonul 2006-2007 pe maestrul promovarilor: Aurel Sunda (21). Dupa doar noua etape, Sunda este inlocuit cu Gabi Stan (22), care revine pentru a patra oara la club, devenind astfel antrenorul cu cele mai multe mandate din era Neculaie.
Razvan Lucescu, cel mai longeviv
Pauza competitionala aduce un nou antrenor. Reconfirmat in functie, Gabi Stan este inlocuit dupa doar doua zile cu Mihai Stoica (23), care duce Brasovul pana pe locul 11 in liga secunda. Sezonul 2007-2008 aduce o schimbare majora sub Tampa. Dupa mult timp, un antrenor rezista pe tot parcursul sezonului: Razvan Lucescu (24). Acesta duce echipa in prima liga si o si mentine in sezonul urmator 2008-2009, devenind astfel cel mai longeviv antrenor din era Neculaie. Ca si in primul mandat, Lucescu jr. paraseste Brasovul in ciuda insistentelor patronului de a continua. Ramas fara Lucescu, patronul revine la vechile metehne si aduce primul antrenor strain din istoria clubului: Nicolo Napoli (25). Doar pentru perioada de pregatire, fiindca sezonul 2009-2010 il incepe cu Viorel Moldovan (26) pe banca. Moldovan este inlocuit la finalul sezonului cu Giuseppe Materazzi (27). Acesta candideaza la cel mai scurt mandat, fiind demis dupa doar o saptamana. Este detronat rapid de Marian Rada (28). Desi fusese anuntat antrenor principal al Brasovului, Rada refuza sa mai vina sub Tampa din cauza ostilitatii fanilor.
Circul continua
Brasoveanul Daniel Isaila (29) conduce echipa in sezonul 2010-2011. Doar turul, fiindca returul aduce un nou antrenor strain: Antonio Conceicao (30). Insistentele portughezului de a forma o echipa competitiva se dovedesc fatale, el fiind demis cu o saptamana inainte de startul sezonului 2011-2012. Isaila (31) este reinstalat in functia de antrenor principal. Doar pentru primele doua etape, fiindca Brasovul il lanseaza in fotbalul romanesc pe antrenorul spaniol: Pepe Murcia (32). Trei etape rezista Murcia. Isaila (33) este rechemat sa isi continue activitatea. Doar pentru opt meciuri, fiind inlocuit de Marius Sumudica (34). Sperantele idolului din Giulesti s-au naruit cu sapte etape inainte de final, cand a fost schimbat cu Ionut Badea (35).
Hizo, "dictator' pentru o zi
Fostul jucator al lui Dinamo, Ionut Badea, a inceput pe banca stegarilor si sezonul 2012-2013, insa a rezistat doar pana luni dimineata, cand i s-a transmis ca este pus pe liber. Viorel Hizo (36) a preluat Brasovul si anunta inca de la antrenamentul de luni seara o "dictatura' benefica echipei. Jonctiunea lui Hizo cu Badea la antrenamentul de marti dimineata l-a facut pe fostul antrenor al Vasluiului sa fuga de sub Tampa si sa isi inchida telefonul, in timp ce Badea continua sa liciteze pentru salariile compensatorii aferente rezilierii contractului. "Asta e, ce naiba sa facem? Hizo a plecat si o sa vedem ce se intampla. Dimineata a fost o situatie delicata ca s-au dus amandoi la antrenament. Hizo s-a suparat si a plecat. Nu stiu ce o sa se intample', a explicat Ioan Neculaie recordul sau de a scapa de doi antrenori intr-o singura zi.
Cine va fi numarul 37?
Patronul clubului brasovean prezenta fiecare antrenor doar cu cuvinte de laude: 'valoros, cu mare experienta, rezultate pozitive pe unde a fost' si anunta un proiect pe minimum trei ani cu obiectiv inca din primul an: 'calificarea intr-o cupa europeana'. Finalul era acelasi: 'Vreau un soc la echipa, pierdem nejustificat puncte'. Mizand pe lipsa de mediatizare a clubului la nivel national, Ioan Neculaie a instalat si a demis 25 de antrenori diferiti, reusind sa readuca intotdeauna doar antrenori localnici: Gabi Stan, Adrian Harlab, Daniel Isaila sau Ferencz Bajko. Pentru numarul 37 se bat cu sanse reale Sorin Cartu, Marius Lacatus si Cristi Pusztai, insa cu siguranta patronul este deja cu gandul la momentul in care va anunta schimbarea de antrenor numarul 38.
Ocupantul locului secund in acest sinistru clasament este tot un Nicolae, dar de la Ploiesti. Patronul Astrei, Ioan Nicolae, a schimbat de 30 de ori antrenorul de la preluarea echipei, in 1998.