x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Claudiu Niculescu, noul antrenor al echipei Dinamo

Claudiu Niculescu, noul antrenor al echipei Dinamo

23 Sep 2018   •   22:05
Claudiu Niculescu, noul antrenor al echipei Dinamo
Sursa foto: Octavian Cocolos

Fostul atacant Claudiu Niculescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, a anunţat clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare pe site-ul său oficial.

Niculescu, în vârsta de 42 de ani, a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2020 şi va fi prezentat oficial luni, într-o conferinţa de presă programata la ora 10,30, la stadionul "Dinamo".

Claudiu Niculescu şi-a început cariera de antrenor în 2012 la Universitatea Cluj şi a mai pregătit apoi echipele FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Rm. Vâlcea, CS Mioveni şi FC Voluntari, cu care a câştigat Cupa României şi Supercupa României, anul trecut.

Atacantul a câştigat 7 trofee la Dinamo, titlul de campion (2002, 2004, 2007), Cupa României (2003, 2004, 2005) şi Supercupa României (2005), dar şi două titluri de golgheter al României, în 2005 şi 2007.

Niculescu are 18 goluri marcate pentru Dinamo în cupele europene, fiind cel mai bun marcator al "câinilor" în competiţiile internaţionale, depăşindu-l pe legendarul Dudu Georgescu. De asemenea, Claudiu Niculescu are cele mai multe prezenţe în cupele europene pentru Dinamo, 43 de jocuri, cu două mai multe decât Ionel Dănciulescu.

Claudiu Niculescu a marcat 156 de goluri în 326 de meciuri în Liga 1, pentru trei echipe - Universitatea Craiova (93 jocuri - 41 goluri), Dinamo (191 - 97) şi ''U'' Cluj (42 - 18). Fotbalistul a adunat 8 selecţii la echipa naţională a României.

Dinamo anunţase duminică dimineaţa încheierea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul principal Florin Bratu, după rezultatele slabe din ultima vreme. Dinamo a ajuns la trei eşecuri consecutive în campionat şi are un singur punct obţinut în cinci deplasări. Înaintea meciului de vineri cu Poli Iaşi, pierdut cu 0-1 în Copou, managerul general al clubului, Ionel Dănciulescu, şi-a anunţat demisia din funcţie.

Dinamo va juca marţi cu Dacia Unirea Brăila (ora 21,30), în şaisprezecimile de finală ale Cupei României, pe stadionul "Oţelul" din Galaţi.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: claudiu niculescu