x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cluburile Dinamo şi Rapid, amendate după derby

Cluburile Dinamo şi Rapid, amendate după derby

19 Aug 2010   •   00:00

Cluburile Dinamo şi Rapid au fost sancţionate de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal cu câte 10.000 de lei penalitate financiară pentru incidentele provocate de proprii suporteri prin aprinderea de fumigene şi torţe la meciul direct, informează site-ul oficial al LPF.

Pentru protestele la adresa arbitrajului din cadrul aceluiaşi meci, antrenorul lui Dinamo, Ioan Andone, a primit un avertisment. De asemenea, jucătorul dinamovist Juan Pablo Garat a fost suspendat o etapă şi a primit o penalitate financiară de 740 lei în urma cartonaşului roşu primit în meciul din etapa a IV-a a Ligii I.

Gruparea FC Vaslui a fost sancţionată cu penalitate de 10.000 de lei pentru incidentele provocate de suporteri la meciul cu FC Braşov, primind totodată şi un avertisment pentru folosirea staţiei de amplificare în scopul incitării publicului.

×
Subiecte în articol: stiri