x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Craiova: Dina, Wobay şi Dilevski se antrenează cu Gaz Metan CFR!

Craiova: Dina, Wobay şi Dilevski se antrenează cu Gaz Metan CFR!

21 Ian 2011   •   09:29
Craiova: Dina, Wobay şi Dilevski se antrenează cu Gaz Metan CFR!

Fotbaliştii Universităţii Craiova Mihai Dina, Julius Wobay şi Spase Dilevski au primit acceptul conducerii pentru a se pregăti cu echipa de liga a doua Gaz Metan CFR Craiova, până când îşi vor clarifica situaţia la viitoarele lor formaţii.

"Sunt trei băieţi cu care eu am lucrat aproape doi ani, jucători foarte buni de care clubul nostru este mândru. Glumind puţin, cu ei în echipă cred că am putea să promovăm. Au acceptul Universităţii Craiova să se pregătească cu noi, până îşi vor clarifica situaţia pentru viitoarele lor echipe", a declarat antrenorul formaţiei din liga a II-a, Ionel Gane.

Gane a vorbit şi despre speculaţiile apărute în ultimul timp, privind posibilitatea ca CFR Craiova să fie preluată de Victor Piţurcă şi alţi oameni de afaceri, spunând: "Nu ştiu nimic, am văzut doar în presă, de vorbit nu am vorbit cu nimeni, nu am fost anunţaţi de cei din conducere despre eventuale tratative. Treaba mea este să pregătesc echipa. Îmi amintesc că jucam la Electro în prima ligă şi erau mari orgolii când Universitatea juca împotriva noastră, dar exista atunci o colaborare la nivelul conducerii, eram mulţi jucători ai Universităţii împrumutaţi şi asta era benefic pentru toată lumea".

Tehnicianul a comentat şi fuga din cantonament a jucătorilor Bărboianu şi Găman. "Sincer am rămas surprins, nu mă aşteptam. Am lucrat cu ei şi nu credeam că se va întâmpla aşa ceva, mai ales că erau doi jucători crescuţi aici. Este adevărat, Adrian Mititelu a avut multă încredere în ei, nu pot spune că îi impune în echipă, dar mereu se interesa de ei şi spunea să nu ducă lipsă de nimic. Îi trata exact ca pe copii lui, iar ei nu au procedat corect faţă de el şi faţă de club. Dacă erau supăraţi pe ceva, erau nenumărate variante de a se despărţi, dar nu să fugi din cantonament", a mai spus Ionel Gane.

Doi dintre componenţii echipei Universitatea Craiova, Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, au fugit, în noaptea de marţi spre miercuri, din cantonamentul formaţiei de la Govora. Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că cei doi jucători care au plecat din cantonamentul de la Govora au fost "furaţi" de Victor Piţurcă, fostul manager general al grupării.

De serviciile jucătorilor Mihai Dina şi Julius Wobay este interesată echipa azeră Khazar Lankaran, pregătită de tehnicianul român Mircea Rednic. Spase Dilevski şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova.

×