x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cum au fost ucise U Craiova şi Poli Timişoara. Limbaj de cartier în STENOGRAMELE cu "Naşu" şi Mitică

Cum au fost ucise U Craiova şi Poli Timişoara. Limbaj de cartier în STENOGRAMELE cu "Naşu" şi Mitică

28 Feb 2012   •   11:45
Cum au fost ucise U Craiova şi Poli Timişoara. Limbaj de cartier în STENOGRAMELE cu "Naşu" şi Mitică

Pe 20 iulie 2011, Universitatea Craiova a fost exclusa din fotbalul romanesc in urma unei sedinte de Comitet Executiv conduse de presedintele FRF Mircea Sandu. Acesta s-a ferit sa puna la dispozitia presei stenograma intilnirii, insa aceasta a iesit acum la iveala dezvaluind dialoguri incredibile care descriu cum functioneaza de fapt fotbalul nostru.

Mircea Sandu despre Marian Iancu, in contextul retrogradarii Timisoarei: "L-am regulat, adica sint mai tare in ceea ce ma priveste, si i-am tras-o si lui, ca persoana". Citeste reactia patronului Timisoarei AICI!

Acelasi Mircea Sandu este cel care a propus excluderea Universitatii si nu suspendare ei, asigurindu-i ABIA DUPA VOT pe membrii CEx ca nu exista nici o presiune - e dreptul fiecaruia sa voteze cum doreste!

Vezi aici toate stenogramele

×