x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Decizia CFR-ului de a vinde bilete cu 150 Ron bucata i-a îndârjit pe jucătorii Universităţii Cluj

Decizia CFR-ului de a vinde bilete cu 150 Ron bucata i-a îndârjit pe jucătorii Universităţii Cluj

de Dragos Stoica    |    16 Noi 2011   •   21:00
Decizia CFR-ului de a vinde bilete cu 150 Ron bucata i-a îndârjit pe jucătorii Universităţii Cluj

Tevatura iscata de preturile biletelor pe care le-au fixat conducatorii lui CFR Cluj pentru meciul de sambata seara cu "U" e departe de a se fi incheiat. Daca in prima faza s-a sperat ca oficialii echipei din Gruia vor face pasul inapoi, acum este limpede ca suporterii oaspetilor nu vor putea patrunde pe stadion daca nu platesc sumele exorbitante.

In orice caz, jucatorii echipei antrenate de Ionut Badea au promis ca vor incerca sa-si razbune pe teren sus­tinatorii. "Gestul oficialilor de la CFR Cluj a fost unul de echipa mica, iar cei care au luat aceasta decizie sunt niste oameni mici. Masurile au fost luate clar impotriva fanilor Universitatii Cluj. fititi si voi ce s-a intamplat la derbiul pre­cedent din Gruia, cand tot stadionul a fost cu «U» Cluj si e clar ca impotriva lor s-a luat aceasta decizie. In orice caz, noi venim la victo­rie in Gruia si in felul acesta ne vom bucura suporterii si mai mult, daca vom invinge", a spus ieri mijlocasul Alexandru Pacurar.

In replica, portughezul Ricardo Cadu a spus ca spectacolul se plateste: "Preturile biletelor sunt ridicate, dar mi-as dori sa fie un stadion plin. Eu am platit mult mai mult pentru a vedea FC Porto – Benfica Lisabona, am dat 100 de euro".

×
Subiecte în articol: liga 1 cfr - u cluj